În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
106 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria‑Mamă
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și cu Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au săvârșit miercuri după-amiază Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din comuna ieșeană Bârnova. După slujbă au avut loc mai multe evenimente dedicate împlinirii a 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Zeci de persoane de pe ambele maluri ale Prutului, elevi și studenți, tineri și vârstnici, militari în rezervă și în termen, cu flori și drapele în mâini, au luat parte la manifestările dedicate împlinirii a 106 ani de la reunificarea teritoriului istoric dintre Prut și Nistru cu Țara-Mamă. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma „România Mare”. Evenimentul aniversar a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite pe un podium amenajat în curtea ansamblului parohial.
La momentul rânduit din slujbă, tânărul Ilie Maftei a fost hirotonit diacon, urmând ca în perioada următoare să primească Taina Preoției, fiind rânduit să slujească la Parohia Bozieni din Protopopiatul Săveni.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte Atanasie de Bogdania a rostit un cuvânt de învățătură în care a afirmat că cel care îmbrățișează crucea știe să o prefacă din patimă în înviere: „Poporul nostru cu adevărat a fost binecuvântat cu Cruce. A fost binecuvântat cu durere, a fost binecuvântat cu suferință, dar a știut și a învățat de-a lungul secolelor o taină foarte mare, care ne este de folos și astăzi. Cel care îmbrățișează crucea știe să o prefacă din patimă în înviere, din durere în har, din suferință în binecuvântare. Acest lucru s-a întâmplat atunci când prima dintre provinciile istorice, la 27 martie 1918, a făcut un pas vrednic de laudă, care a rămas în inimile noastre, ale tuturor. Sfatul țării, în frunte cu Ion Inculeț și ceilalți membri, cu președintele Pantelimon Halipa și toți cei pe care i-am și pomenit în această Sfântă și Dumnezeiască Liturghie printr-un scurt trisaghion, la ectenia întreită, au avut curajul să voteze unirea Basarabiei cu Țara-Mamă. Au avut curajul să îmbrățișeze acea cruce despre care vă vorbeam eu, chiar dacă toate prognozele istorice arătau contrariul”.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a felicitat pe militarii care au apărat teritoriul Basarabiei în primăvara anului 1992, în timpul conflictului din Transnistria. Cu această ocazie, trei militari prezenți la eveniment au primit din partea chiriarhului ordine și distincții de vrednicie.
„Suntem aici să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru momentul de grație 27 martie 1918. Preasfințitul Episcop Veniamin de la Cahul a citit la Sfânta Liturghie un pomelnic întreg de nume - sunt membrii Sfatului țării pentru care ne-am rugat astăzi. Să le răsplătească Dumnezeu viziunea, curajul și credința pe care le-au avut atunci când au hotărât pentru poporul român din Basarabia, Moldova de Răsărit, cum era numită pe timpul Măriei Sale, Sfântul Ștefan, să se unească cu Țara-Mamă. Și avem aici, în spate, biserica aceasta frumoasă. Tot teritoriul a fost proprietatea președintelui Sfatului țării, Ion Inculeț, care din multul, din puținul lui a zidit această biserică. Să rămână ca mulțumire lui Dumnezeu pentru viața lui. Iar noi suntem aici pentru a-i mulțumi”, a spus IPS Părinte Teofan la finalul Sfintei Liturghii.
Ca în fiecare an, militarii de la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” au depus în numele reprezentanților oficialităților prezente coroane de flori la bustul semnatarului Unirii, aflat în curtea bisericii.
În continuare, clericii, autoritățile locale, precum și credincioșii prezenți la eveniment au participat la o slujbă de pomenire pentru sufletele celor care au votat Unirea Basarabiei cu România, la mormântul lui Ion C. Inculeț din incinta ctitoriei lui, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”.