Joi, 4 decembrie, Școala Gimnazială „Federico García Lorca” din București a găzduit festivitatea de premiere a celei de‑a XVI‑a ediții a concursului „Sfinții, prietenii copiilor”, desfășurat sub
107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, marcați la Bârnova
Azi-dimineață, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din comuna ieșeană Bârnova, a fost oficiată Liturghia Darurilor înainte sfințite, de către un sobor de preoți. Slujba a fost urmată de o serie de evenimente menite să marcheze cei 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, aducând un omagiu momentului istoric și celor care au contribuit la înfăptuirea acestuia.
Zeci de persoane de pe ambele maluri ale Prutului, elevi și studenți, tineri și vârstnici, militari în rezervă și în termen, cu flori și drapele în mâini, au luat parte la manifestările dedicate împlinirii a 107 ani de la reunificarea teritoriului istoric dintre Prut și Nistru cu Țara-Mamă. Basarabia a fost prima provincie care s‑a unit cu România pentru a forma „România Mare”. Evenimentul aniversar a debutat cu săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite pe un podium amenajat în curtea ansamblului parohial.
La finalul slujbei, arhimandritul Nicodim Petre, consilier la Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a subliniat importanța memoriei istorice și a credinței: „Să nu ne uităm strămoșii, să nu uităm evenimentele care s‑au petrecut în neamul românesc, un neam care a suferit foarte mult, dar care s‑a bucurat și de binecuvântarea lui Dumnezeu. De aceea, în centrul evenimentului de astăzi îl avem pe Hristos Cel răstignit și înviat, în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că acolo ne unim cu adevărat, în adâncul inimii noastre, toți cei care suntem în biserică. Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, ne vom reîntâlni și dincolo de această viață, dincolo de «cortina» trecerii în veșnicie, în Împărăția cerurilor”.
În discursul său, părintele arhimandrit a evocat personalități marcante ale Unirii Basarabiei cu România: „Ne aducem aminte, pe lângă Ioan Inculeț, și de Pantelimon Halippa, dar și de Alexei Mateevici, despre care am aflat că s‑a născut chiar la 27 martie. Acesta avea doar 29 de ani când a murit, în 1917, însă, înainte de a pleca din această lume, a scris o poezie care a devenit Imnul Național al Republicii Moldova - «Limba noastră e o comoară». Această poezie ne oferă tuturor românilor un prilej de meditație, fie că suntem departe de casă, fie că suntem acasă, pentru a înțelege puterea limbii române. Ceea ce ne unește pe noi românii este, în primul rând, credința în Dumnezeu și, totodată, limba română”.
În continuare, clericii, autoritățile locale și credincioșii prezenți la eveniment au participat la o slujbă de pomenire pentru sufletele celor care au votat unirea Basarabiei cu România, la mormântul lui Ion C. Inculeț, din incinta ctitoriei lui, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”.
A urmat apoi depuneri de coroane de flori la bustul semnatarului Unirii, aflat în curtea bisericii.






.jpg)
