În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Atelier de pictură la Biserica „Buna Vestire”-Belu din București
Miercuri, 8 februarie 2017, la Biserica „Buna Vestire”-Belu, din Protoieria Sector 4 Capitală, a avut loc un atelier de pictură bisericească pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 111 `George Bacovia~ din Capitală. Acțiunea a avut loc prin stăruința preotesei Georgiana Bărîcă, sprijinită de doamnele din Comitetul parohial, precum și de profesoara de religie Gheorghița Negoiță și pictorița Elena Carmen Bărîcă.
În cadrul atelierului, elevii au pictat icoane pe lemn cu Maica Domnului, cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cu Sfântul Haralambie, cu Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, cu Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul și alți sfinți dragi lor. „Au participat elevi de la clasele V-VIII, cărora le-am vorbit despre importanța icoanelor și a sfinților în viața lor, despre legătura lor cu Dumnezeu, despre participarea la slujbele bisericii etc. Icoanele vor fi expuse în biserică, iar apoi la Școala nr. 111. Pictarea acestor icoane se înscrie în pregătirea copiilor pentru prăznuirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, prăznuit pe 10 februarie, la biserica noastră aflându-se o parte din moaștele Sfântului Haralambie. Aceste frumoase activităţi prin care copiii se apropie de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică se înscriu în cadrul parteneriatului pe care Parohia «Buna Vestire»-Belu îl are cu Şcoala Gimnazială nr. 111 «George Bacovia»”, ne-a declarat părintele paroh Daniel-Alexandru Bărîcă.