Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
115 ani de la edificarea Palatului Administrativ din Cluj-Napoca
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat la ceremonia dedicată sărbătoririi a 115 ani de la edificarea Palatului Administrativ din Cluj-Napoca și finalizării lucrărilor de renovare și modernizare realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Edificiul, monument istoric de categorie B, găzduiește astăzi Instituția Prefectului - Județul Cluj.
Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Sfeștaniei și a binecuvântat Palatul Administrativ, recent reabilitat și modernizat. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt duhovnicesc, a apreciat activitatea instituției și i-a felicitat pe toți angajații pentru munca depusă în slujba cetățeanului. Pentru sediul instituției, Mitropolitul Clujului a oferit în dar o icoană a Învierii Domnului, care i-a fost înmânată prefectului județului Cluj, Maria Forna.



.jpg)
