Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
15.000 de euro adunați la „Crosul inimilor mari”
Asociația Studenților Creștin- Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca, a organizat sâmbătă, 8 iunie, un eveniment sportiv-caritabil, intitulat „Crosul inimilor mari”, cu scopul de a aduna fonduri pentru a sprijini construirea Centrului de îngrijiri paliative pediatrice „Sfântul Hristofor” din localitatea clujeană Sânnicoară.
Proiectul medico-social este al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, şi va asista, în mod gratuit, pacienții minori cu boli cronice progresive, în diferite stadii ale acestora.
Potrivit organizatorilor, în urma achitării tuturor costurilor legate de organizare, a fost virată în contul destinat Centrului de îngrijiri paliative pediatrice „Sfântul Hristofor” suma de aproximativ 15.000 de euro. Lucrările la centru au început în luna noiembrie 2023, în localitatea Sânnicoară, pe strada Eternității, pe un teren de 1.400 de metri pătraţi, donat de familia pr. Lorand Emanuel Komives.



.jpg)
