Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
15 ani de la înfiinţarea Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” din Brăila
Miercuri, 31 mai 2017, Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” din Garnizoana Brăila aniversa 15 ani de la înfiinţare.
Cu acest prilej, la Brăila au avut loc în zilele de 30 şi 31 mai a.c. ample manifestări religioase şi militare.
Evenimentele au debutat în ziua de 30 mai, la Capela militară „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, cu săvârşirea Sfintei Liturghii, urmată de ceremonialul militar‑religios organizat în memoria eroilor genişti căzuţi la datorie şi simpozionul tematic „Brigada 10 Geniu la 15 ani de existenţă”. Activităţile s‑au desfăşurat în cazarma Batalionului 72 Geniu „General Constantin Savu” şi în aula Facultăţii de Inginerie şi Agronomie din Brăila.
Miercuri, 31 mai a.c., seria manifestărilor religioase şi militare a continuat pe esplanada primăriei din municipiul Brăila, unde a fost săvârşită slujba de Te Deum de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi.
În cuvântul său, chiriarhul Dunării de Jos a subliniat nevoia ca astăzi toţi să ne iubim sincer patria şi să ne cinstim eroii, căci ei sunt modele vrednice şi devotate pentru pacea, libertatea şi mai multa bucurie şi dragoste între oameni. A urmat ceremonialul militar, cu exerciţii demonstrative, apoi un miniconcert susţinut de Fanfara Militată a Garnizoanei Brăila şi corul „Armonia” al Casei de Cultură a municipiului şi defilarea mai multor brigăzi militare.
Evenimentul s‑a încheiat cu vizitarea expoziţiilor de tehnică militară, uniforme, decoraţii, fotografii şi documente.



.jpg)
