În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
16 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu
Cu prilejul praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie, credincioșii din Eparhia Sloboziei și Călărașilor au sărbătorit și împlinirea a 16 ani de când Preasfințitul Părinte Vincențiu a fost întronizat în demnitatea de Episcop al acestei eparhii din Bărăgan.
Cu ocazia acestui moment festiv, la Catedrala Episcopală din Slobozia, județul Ialomița, a fost oficiată slujba Utreniei, iar în continuare, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la slujbă participând reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a subliniat lucrarea misionară a celor doi ucenici și apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, precum și rolul credincioșilor, ca mărturisitori ai Sfintei Evanghelii. „Noi creștinii suntem fii ai Împărăției cerurilor, împlinind cuvântul Evangheliei, împlinind învățătura pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dăruit-o nouă. […] Mântuitorul Iisus ne-a spus nouă: «toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit, și le veți avea». Să aveți multă nădejde în rugăciunea pe care o faceți Mântuitorului Hristos, Sfintei Sale Maici și sfinților! Credeți că ceea ce cereți o să și primiți și cu adevărat o să aveți și veți dobândi tot ceea ce vă este de folos sufletelor și trupurilor voastre și tot ce vă este de folos mântuirii voastre”, a precizat Preasfinția Sa pentru TRINITAS TV.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oferit rangul de iconom stavrofor cu distincția „Crucea Sloboziei” părintelui Marius Gabriel Vasile și cel de iconom părintelui inspector Ștefăniță Gabriel Ștefan.
În continuare, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum pentru toate binefacerile primite și, totodată, pentru îndelunga păstorire rodnică a Eparhiei Bărăganului. Acest moment a fost împlinit și de numeroase cuvinte de felicitare din partea autorităților centrale și locale.
„Preasfințitul Părinte Vincențiu a oferit timp de 16 ani un drum frumos destinat credincioșilor, care observă puterea rugăciunii din fiecare biserică din județele Călărași şi Ialomița”, a precizat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.
Un alt cuvânt de felicitare i-a aparținut lui Marin Constantin, prefectul județului Ialomița: „Chiar acum 16 ani eram în Catedrala Episcopală când Preasfințitul Vincenţiu a fost întronizat și consider că pentru județul Ialomița, eu fiind ialomițean, este unul din lucrurile bune, deoarece relaționarea dintre reprezentanții Bisericii și cei ai administrației locale este foarte bună, sprijinindu-ne reciproc pentru binele județului. Binecuvântarea pe care a oferit-o preoților slujitori din eparhie a fost una bună, oferind darul preoției numai oamenilor cu har”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia, dirijată de prof. Emil Mihai, se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro.






.jpg)
