2015 - Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a proclama anul 2015 drept An omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din e­parhii a fost urmată de o serie de pro­iecte ample, de eforturi de documentare susținută și de intensificare a misiunii pastorale a Bisericii noastre, în contextul societăţii de azi, mar­cată de secularizare, incertitudine şi lipsă de ideal mobilizator. Întrucât este necesar ca toţi membrii Bisericii, independent de vârstă şi profesie, să‑şi definească mai bine va­lorile, să cunoască şi să înţeleagă mai bine credinţa ortodoxă, Sfântul Sinod recomandă ca izvor de lumină pentru viaţa spirituală, pe lângă Sfânta Evanghelie, şi tezaurul inepuizabil al Tradiţiei ortodoxe, în care un loc central îl ocupă viața și scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii.

Sfinţii Părinţi sunt icoane vii ale vieții duhovnicești, iar aducerea în prim-plan a învățăturilor exprimate de aceştia, precum şi ale celor exprimate de mari păstori de suflete ai neamului românesc: ierarhi, clerici de mir şi părinţi monahi, a contribuit la intensificarea şi îm­bo­gățirea activităților pastorale pe care Biserica le desfăşoară în mijlocul societăţii.

În acest an, centrul atenţiei a fost, desigur, Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre marii Sfinţi Părinți ai Bisericii, care reprezintă pentru noi un model de teologhisire şi de misiune creştină de o permanentă vitalitate şi actualitate. Sfântul Ioan Gură de Aur, potrivit Tradiţiei, este autorul Sfintei Liturghii celei mai utilizate în cultul ortodox,este predicatorul inegalat în istorie şi este un model de ierarh care a apărat credinţa ortodoxă în faţa ereziilor, dar şi demnitatea umană a săracilor şi a celor umiliţi de patimi egoiste personale sau colective.

Ca model al paternității duhov­nicești, Sfântul Ioan Gură de Aur este considerat păstor de suflete prin excelență, fiind mare dascăl al rugăciunii, al pocăinţei şi al milosteniei. I‑a învăţat în permanenţă pe contemporani să fie apropiați de Biserică și de slujitorii acesteia, să descopere forţa rugăciunii comunitare din biserică. În acest sens, el zice: „Poţi să te rogi şi acasă, dar este cu neputinţă să te rogi acasă ca în biserică, unde este atâta mulţime de părinţi, unde într‑un suflet se
înalţă rugăciuni către Dumnezeu. Nu te ascultă aşa Dumnezeu când te rogi singur, cum te ascultă când te rogi cu fraţii tăi. Aici, în biserică, este ceva mai mult decât în casă, adică: unirea şi înţelegerea, legătura dragostei şi rugăciunile preoţilor. De aceea, preoţii stau în frunte, pentru ca rugăciunile mulţimii, care sunt mai neputincioase, unindu‑se cu rugăciunile preoţilor, care sunt mai puternice, să se urce împreună la cer. De altfel, ce folos are predica dacă nu‑i unită cu rugăciunea? Mai întâi rugăciunea şi după aceea predica”¹.

Iar în ceea ce privește predica, Sfântul Ioan Gură de Aur descrie puterea vindecătoare a cuvântului pastoral din predică astfel: „Vindecăm boala aceasta fără instrumente medicale, fără doctorii, fără mâncăruri, fără băuturi, fără bani, fără lungi călătorii. Cum și în ce chip? Alcătuim un cuvânt tămăduitor, care înlocuiește toate acele mijloace de vindecare, care e mai bun pentru bolnavi decât toate mijloacele amintite mai sus. Cuvântul acesta hrănește mai bine ca pâinea, vindecă mai repede ca doctoriile, arde mai adânc decât focul; nu pricinuiește nici durere, dar oprește curgerile cele rău mirositoare ale gândurilor rele, taie, fără durere, puroiul mai bine decât cuțitul. Face toate acestea fără vreo cheltuială, fără să sărăcească pe cineva”².

În vremea de azi, când excesul de informație fără putere formativă sau spirituală tinde să paralizeze gândirea profundă şi autentică, deoarece informațiile se succed într‑o manieră extrem de rapidă, care împiedică o selecţie însoţită de discernământ, Biserica este chemată să cultive predica înţeleasă ca fiind cuvânt tămăduitor, dătător de lumină celor dezorientaţi şi vindecător de suferinţă celor aflaţi în necazuri şi încercări. Urmând modelul de implicare în viaţa societăţii al Sfântului Ioan Gură de Aur, unind cuvântul Evangheliei cu fapta milosteniei, înţelegem că misiunea Bisericii astăzi trebuie să armonizeze cuvântul predicii şi al catehezei cu lucrarea filantropică sau caritabilă, prin ajutorare concretă, prezenţă activă şi mângâietoare în mijlocul oamenilor. Coresponsabilitatea şi cooperarea clericilor şi mirenilor în această misiune dinamică a Bisericii pot fi susţinute astăzi şi prin mijloace moderne de comunicare, având la dispoziţie televiziunea, radioul, presa scrisă, rețelele de socializare, instrumente prin care lucrarea Bisericii poate ajunge şi la cei care nu cunosc sau au uitat bucuria binecuvântării şi a comuniunii în iubirea lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur a evidențiat rolul copiilor şi al tinerilor în viața Bisericii, aceştia fiind daruri ale lui Dumnezeu pentru familie şi societate, care dacă primesc o educaţie religioasă pot deveni mărturisitorii de mâine ai credinței creștine, având în vedere cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu‑i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Luca 10, 14‑15). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur arată puterea deosebită a rugăciunii copiilor şi a celor nevinovaţi, zicând: „Pentru cei ce au săvârșit păcate multe și care au nevoie de mustrare, ne rugăm lui Dumnezeu noi, preoții, după ce noi înșine ne‑am osândit păcatele noastre. Pentru noi însă se roagă copiii, pentru că împărăția cerurilor este a acelora care sunt nevinovați ca ei. Aceasta o arată mai cu seamă aceia care sunt nevinovați și smeriți precum copiii, aceia pot să se roage lui Dumnezeu pentru cei păcătoși”³.

Astăzi, îmbătrânirea popula­ți­ei resimțită la nivel european, scăderea puternică a natalității, creșterea numărului de avorturi și a familiilor monoparentale, crizele sociale şi politice frecvente, provocările socio‑demografice recente, precum şi situarea societăţii noastre în vecinătatea războaielor cumplite care au loc în Orientul Mijlociu, toate acestea generează schimbări profunde de gândire şi acţiune în cadrul societăţii actuale. În faţa acestor schimbări, Biserica trebuie să acorde o importanţă deosebită lucrării sale misionare dedicată copiilor şi tinerilor, dar şi adulţilor puţin catehizaţi sau puţin informaţi privind viaţa spirituală şi activităţile multiple ale Bisericii.

Prin acțiunile dedicate în special tinerilor (pelerinaje, grupuri de lectură, voluntariat social), parohiile şi mănăstirile, şcolile de teologie şi toate organizaţiile bisericeşti sunt chemate să lucreze mai intens pentru călăuzirea tinerilor pe calea vieţuirii în credinţa creştină ortodoxă. În acest sens, anul viitor, 2016, a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al educației tineretului creștin‑ortodox și An comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești.

În vremea de azi, când raportarea unui segment al societăţii faţă de Biserică poate cunoaşte şi aspecte tensionate, situaţii bazate în special pe necunoaștere sau pe generalizări ale unor aspecte negative individuale, toţi slujitorii Bisericii trebuie să dăm dovadă de mai multă comuniune şi unitate, de realism pastoral şi solidaritate, de iubire părintească şi frăţească, de hărnicie şi dărnicie ca propovăduitori şi împlinitori ai iubirii creștine, potrivit îndemnurilor adresate de Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor Săi în Predica de pe munte: „Voi sunteţi sarea pământului” (Matei 5, 13) și „lumina lumii” (Matei 5, 14). Societatea secularizată de astăzi este mai mult critică decât îngăduitoare cu slujitorii Bisericii, cerând ca Biserica să ajute cât mai mult societatea, chiar dacă societatea secularizată nu o ajută pe ea, fiindu‑i adesea ostilă. Într‑o astfel de situaţie, esenţială este fidelitatea clericilor şi credincioşilor ortodocşi faţă de Hristos şi de Biserica Sa. Totuşi, cei care nu cunosc misiunea sfântă şi lucrarea socială vastă a Bisericii, ci doar cazuri negative izolate, trebuie să vadă faptele noastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri (cf. Matei 5, 16). Unii dintre cei care sunt tulburaţi şi dezorientaţi astăzi se vor schimba în bine mai ales când vor găsi la slujitorii şi credincioşii Bisericii pacea și bucuria sufletească dăruite lor de Hristos, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice: „Trebuie să facem totul să ne bucurăm de pace, și în casă, și în biserică. Că și în biserică preotul dă pace; iar preotul ține locul lui Hristos și trebuie să‑l primim cu toată dragostea în inima noastră, înainte de a ne împărtăși. Dacă este dureros să nu te împărtășești, apoi cu atât mai dureros este să alungi din inima ta pe cel care‑ți spune: «Pace!» Pentru tine stă preotul în biserică, pentru tine stă cel ce predică, muncindu‑se și trudindu‑se. Ce cuvânt de apărare vei avea când nu primești nici cuvintele preotului măcar?”⁴

În fața provocărilor contemporane legate de fenomenul secularizării, al migraţiei şi al violenţelor de tot felul care generează emoţii şi atitudini diferite (pro şi contra) faţă de Biserică, în calitate de slujitori ai Mântuitorului Iisus Hristos în mijlocul oamenilor, trebuie să recurgem cu precădere la modelele duhovnicești reprezentate de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi de părinţii duhovniceşti români care au trecut prin multe încercări şi necazuri, dar, prin rugăciune şi răbdare, înţelepciune şi speranţă, ne‑au transmis o lucrare misionară dinamică şi o spiritualitate românească pașnică, vie şi luminoasă.

Pentru a intensifica la nivel calitativ activităţile pastoral‑misionare realizate de către Biserică este necesar ca fiecare slujitor şi misionar al Bisericii să‑şi pună întrebările cuvenite și să găsească răspunsurile și soluțiile adecvate fiecărui om, fiecărei situaţii, răspunsuri inspirate din Sfânta Evanghelie şi din aceste modele duhovniceşti, pentru ca să împlinim cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi‑vă aminte de mai‑marii voştri care v‑au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi
cu luare aminte cum şi‑au încheiat viaţa şi urmaţi‑le credinţa”
(Evrei 13, 7).

La final, dorim să adresăm, pe lângă un îndemn de cinstire adâncă şi pioasă a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a marilor păstori de suflete care au trăit înaintea noastră, şi îndemnul de a-i chema pe aceştia în ajutor prin rugăciune stăruitoare. Avem convingerea că astfel vom continua parcursul duhovnicesc pe aceeaşi cale pe care şi ei au împlinit misiunea lor sacerdotală, de‑a binevesti prin cuvânt şi faptă Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos pentru toţi oamenii.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral‑misionare a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sesiunile din Bucureşti - 23 noiembrie 2015, Ploieşti - 24 noiembrie 2015, Vălenii de Munte - 26 noiembrie 2015.

Note:

¹ Sf. Ioan Gură de Aur, „Cuvântul al III‑lea împotriva anomeilor”, 6, în: Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, trad. și note de pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2007, pp. 52‑53.

² Sf. Ioan Gură de Aur, „Cuvânt către cei ce s‑au poticnit în fața împrejurărilor vitrege ale vieții și din pricina prigonirii și tulburării poporului (chiar de către unii preoți); firea dumnezeiască este mai presus de înțelegere; și către iudei”, 1, în Despre desfătarea celor viitoare. Să nu deznădăjduim. Nouă cuvântări la Cartea Facerii, trad. și note de pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008, pp. 212‑213.

³ Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia a LXXII‑a la Matei”, IV, în: Scrieri III. Omilii la Matei (Părinți și Scriitori Bisericești, 23), trad., introd., indici și note de pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 818.

⁴ Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia a XXXII‑a la Matei”, VI, în: Scrieri III..., pp. 401‑402.