Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
25 de tineri în tabăra organizată de Episcopia Caransebeşului
Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeşului, în parteneriat cu Primăria oraşului Anina a organizat în perioada 30 iunie - 6 iulie, cea de-a V-a ediţie a taberei de creaţie „Credinţă şi artă pentru toţi“ în staţiunea Mărghitaş din judeţul Caraş-Severin.
La această tabără, oferită în mod gratuit, participă 25 de tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, de la centrele de tineret ale Eparhiei Caransebeşului, care au avut o implicare constantă în centrele aparţinătoare. Activităţile care se desfăşoară vizează formarea copiilor şi tinerilor în spiritul valorilor Bisericii. Astfel, sub aspect duhovnicesc, copiii participă zilnic la rugăciunile de dimineaţă şi seară săvârşite în comun, sub îndrumarea directă a părintelui inspector Mihai Ciucur, coordonatorul taberei. De asemenea, sunt organizate zilnic discuţii pe probleme duhovniceşti pentru cei tineri, precum şi concursuri cu tematică religioasă. Totodată formatorii pun un accent deosebit pe învăţarea şi practicarea lucrului în echipă, precum şi pe comunicare.
O punere în practică a cunoştinţelor
„Reprezentanţii Departamentului nostru de tineret sunt într-o perfecţionare continuă, în tot ceea ce presupune educaţie non-formală la nivelul copiilor şi tinerilor. De aceea pentru noi ca şi sector de tineret, aceste tabere reprezintă un obiectiv important, pentru că aici avem posibilitatea să abordăm educarea tinerei generaţii, atât sub aspect duhovnicesc, prin programul de rugăciune, prin cateheze, dar şi prin participarea la sfintele slujbe, iar pe de altă parte, avem posibilitatea să punem în practică ceea ce învăţăm la cursuri. Pe parcursul acestei tabere de şapte zile, avem ocazia să fim în mijlocul lor, iar prin ceea ce le oferim noi, dorim ca la final să fie schimbaţi din multe puncte de vedere, având o altă perspectivă asupra vieţii şi realităţii în care cresc şi se dezvoltă“, a subliniat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeşului. În plan artistic, sunt organizate două ateliere, de pictură şi de sculptură, coordonate de profesori voluntari, care pun în valoare imaginaţia copiilor. Pe parcursul taberei nu sunt omise nici activităţile specifice, de divertisment şi relaxare, copiii participând la o multitudine de jocuri educative şi concursuri în aer liber şi de interior. În ultima zi de tabără va avea loc vernisarea expoziţiei de icoane şi sculpturi realizate de către copii, aceştia având bucuria să-l aibă în mijlocul lor şi pe Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care îi va răsplăti cu diplome şi daruri pe toţi copiii, dar în special pe cei care s-au remarcat mai activ la activităţile desfăşurate pe parcursul celor şapte zile de credinţă şi artă.