În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
80 de copii au a doua casă la Şcoala „George Coşbuc“
Peste 80 de elevi, 20 de cadre didactice şi 20 de părinţi din cartierul ieşean Dacia sunt incluşi într-un proiect de prevenire a abandonului şcolar. Bugetul total al proiectului denumit "Împreună ne va fi mai uşor!" este de 1,114 milioane de lei, 1,091 milioane reprezentând contribuţia Uniunii Europene. Elevii din ciclurile primare şi gimnaziale beneficiază, potrivit managerului de proiect, doamna prof. Maria Orzetic, de asistenţă la teme, consiliere, precum şi de multe alte facilităţi.
Fenomenul de părăsire timpurie a şcolii este tot mai prezent în România, statisticile subliniind "contribuţia" situaţiei economice precare la creşterea abandonului. Astfel, părinţii pleacă în străinătate pentru a-şi susţine material familia, copiii fiind lăsaţi în grija bunicilor sau a tutorilor, care nu de fiecare dată reuşesc să le menţină elevilor atenţia la învăţătură. În acest context, autorităţile încearcă, prin instrumentele de care dispun, să găsească soluţii pentru atragerea copiilor către şcoală şi să-i pregătească pentru viaţa activă. Un proiect în acest sens a fost implementat cu succes la Şcoala "George Coşbuc" din Iaşi şi se va derula, într-o primă etapă, pe parcursul a doi ani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. "Proiectul îşi propune, prin activităţile desfăşurate, prevenirea abandonului şcolar în zona periferică a municipiului Iaşi şi facilitarea trecerii elevilor de la etapa şcolară la viaţa activă. Centrul a fost creat special în acest scop, beneficiari fiind peste 80 de copii, cel puţin 20 de cadre didactice şi 20 de părinţi sau tutori. S-a pornit de la nevoia educativă şi socială a acestei zone, de la dorinţa de a ajuta familiile copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate. Aceşti copii, care rămân în ţară, au nevoie, înainte de toate, de afectivitate, de dragoste din partea celor de lângă ei, părinţi, tutori, cadre didactice", susţine doamna prof. Maria Orzetic, directorul Şcolii "George Coşbuc" şi manager de proiect. "Împreună ne va fi mai uşor!" beneficiază de susţinere financiară de la Fondul Social European prin Programul Operaţional Regional Dezvoltarea Resurselor Umane, valoarea totală fiind de 1.114.300 lei, din care contribuţia Uniunii Europene şi a Guvernului României este de 1.091.800 lei. Elevii beneficiază de suport material şi afectiv Cadrele didactice implicate în proiect, în număr de 20, vor fi perfecţionate în domeniul managementului colectivelor de elevi cu risc de abandon şcolar, iar părinţii/tutorii urmează lunar cursuri de educaţie parentală predate de către un psiholog şi un asistent social, în total un număr de 40 de ore. "Părinţii participă lunar la un training, care include cursuri de perfecţionare a lor ca părinţi. Împreună aflăm cum trebuie să tratăm copiii atât de vulnerabili la această vârstă, care au o problematică aparte faţă de generaţiile anterioare. Importanţa cursurilor derivă din realitatea zilelor noastre, când nu avem timp să acordăm copiilor atâta atenţie cât ar avea ei nevoie. Copiii se plâng că părinţii nu au timp să-i asculte, nu stau de vorbă cu ei, îi expediază repede la calculator, la televizor, la teme; iar ei au problemele lor, specifice vârstei, şi simt nevoia să stea de vorbă cu părinţii", explică doamna Orzetic. Pe de altă parte, elevii incluşi în program beneficiază, pe lângă masa caldă de la prânz, de asistenţă specializată la efectuarea temelor, ore de informatică, dans, muzică, jocuri distractive şi sportive, materiale didactice, precum şi de posibilitatea de a-şi contacta părinţii plecaţi în străinătate prin intermediul internetului. "Este vorba de un centru de educaţie complexă, nu presupune doar efectuarea temelor, ci şi abordarea unui ritm de muncă mai susţinut decât cel de acasă, mai precis o eficientizare a timpului lor. Suntem conştienţi că nu putem să-i înlocuim pe părinţi, însă încercăm să ameliorăm această necesitate prin intermediul programelor de după efectuarea temelor: culturale, distractive, sportive. Un aspect foarte important în acest program de tip "after school" este ca ei să socializeze. Mai mult de atât, ei vor simţi şcoala mult mai aproape, profesorii şi cei implicaţi îi vor ajuta să treacă peste această perioadă a copilăriei lor, foarte grea pentru cei care au părinţii plecaţi sau foarte ocupaţi. Cu ajutorul internetului din sălile de informatică, elevii vor putea să comunice cu părinţii din străinătate", mai spune doamna Orzetic. Doamna director a primit numeroase solicitări şi din partea părinţilor care au unul sau două servicii şi care nu mai au timp să se ocupe de copiii lor. "Singurătatea nu este valabilă doar în cazul celor care au părinţii departe; sunt şi copii care nu primesc o mângâiere sau o vorbă bună cu zilele pentru că părinţii nu au timp să le vorbească, nu au timp să-i asculte. Şi atunci, cer ajutorul nostru pentru a avea siguranţa că sunt hrăniţi, sunt asistaţi la teme, sunt consiliaţi", încheie doamna Orzetic.