Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
A apărut volumul „Taină şi mărturisire“
Volumul intitulat "Taină şi mărturisire", editat de Episcopia Caransebeşului, a văzut recent lumina tiparului. Cartea cuprinde comunicările susţinute la Simpozionul Internaţional "Taină şi mărturisire", desfăşurat în perioada 2-4 mai în Caransebeş. Între comunicările dedicate Anului Omagial în Patriarhia Română sunt şi comunicări în care este evocat ierarhul Veniamin Nistor.
Volumul cuprinde prelegeri susţinute de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, profesori de teologie, preoţi cu preocupări istoriografice, istorici din ţară şi străinătate, specialişti în domeniul istoriei Banatului şi profesori la discipline istorice, sistematice şi practice de la facultăţile de teologie din ţară. "La câteva luni de la desfăşurarea Simpozionului Internaţional "Taină şi mărturisire", în săptămâna cuprinsă între Duminica Tomii şi cea a Mironosiţelor, numită în Episcopia Caransebeşului "Săptămâna credinţei şi a culturii", am reuşit să edităm lucrările simpozionului internaţional. Volumul a apărut la Editura Episcopiei Caransebeşului, în condiţii grafice excelente, şi poartă denumirea evenimentului, adică "Taină şi mărturisire", ne-a spus părintele Daniel Aron Alic, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeşului. În ultimii ani, Episcopia Caransebeşului a readus în conştiinţa localnicilor diferite personalităţi sau evenimente locale cu o semnificaţie istorică deosebită. De aceea, anual se organizează evenimentul "Săptămâna credinţei şi a culturii", la care participă ierarhi ai Sfântului Sinod, profesori de teologie, preoţi şi cercetători pentru a evidenţia şi promova valorile Bisericii Ortodoxe Române şi ale neamului românesc. Comunicări dedicate ierarhului Veniamin Nistor Deoarece anul 2011 a fost declarat "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română" şi, prin urmare, este un an dedicat familiei creştine, în volumul "Taină şi mărturisire" se regăsesc comunicări dedicate familiei creştine şi comunicări dedicate unor personalităţi, precum cea a ierarhului martir Veniamin Nistor. În acest an se împlinesc 70 de ani de la întronizarea episcopului martir Veniamin Nistor în scaunul vlădicesc de la Caransebeş. Întronizarea s-a făcut în ziua de duminică, 24 august 1941. Încă de la începutul activităţii sale ierarhice, episcopul Veniamin şi-a pus toată dragostea pentru Biserică şi pentru slujitorii ei. A fost un arhiereu cu mare deschidere spre duhovnicie, dar şi un bun organizator. În timpul păstoririi sale, eparhia a prosperat economic, s-au pus bazele unei asistenţe sociale organizate, iar cultura teologică s-a întărit. În urma transformărilor politice din ţara noastră survenite începând cu anul 1948, rolul şi importanţa istorică a Ortodoxiei româneşti au fost diminuate considerabil de regimul comunist. Episcopul Veniamin Nistor a fost obligat să se retragă, ca pensionar, la Alba Iulia, unde a îndeplinit funcţia de stareţ al Mănăstirii "Sfânta Treime". La 5 februarie 1963, în vârstă de 77 ani, a trecut la Domnul şi a fost înmormântat lângă Schitul "Sfântul Ioan Botezătorul" din Alba Iulia. În perioada următoare, Episcopia Caransebeşului va mai edita alte două lucrări. Primul volum se referă la contribuţia monografică la istoria eparhiei, iar următorul album cuprinde ilustrări cu mănăstirile din zona Banatului Montan.