Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
A fost ales un nou Episcop titular pentru Eparhia Devei și Hunedoarei
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în sesiune de lucru joi, 16 decembrie, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. În cadrul acestei ședințe de lucru, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a fost ales Episcop titular al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Ședința Sfântului Sinod a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în prezența Întâistătătorului Bisericii noastre și a membrilor Sfântului Sinod.
În deschiderea lucrărilor, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și secretar al Sfântului Sinod, a dat citire apelului nominal. După constatarea constituirii cvorumului, conform prevederilor Statutului de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat deschisă ședința de lucru, menționând programul și punctele de pe ordinea de zi.
Primul subiect menționat de Patriarhul României a fost alegerea unui nou Episcop eparhiot al Devei și Hunedoarei, ca succesor al vrednicului de pomenire Părinte Episcop Gurie, trecut la Domnul la data de 21 octombrie, în amintirea căruia s-a păstrat un moment de reculegere și a fost cântat imnul „Veșnică pomenire”.
În continuare, Preafericirea Sa a arătat faptul că au fost supuse aprobării slujba Sfântului Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeei, Acatistul acestuia și cel al Sfântului Iustin Martirul și Filosoful.
Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a făcut unele referiri cu privire la Anii omagiali și comemorativi 2022 și 2023, prezentând icoanele pentru anul viitor, declarat „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
„Pentru Anul omagial 2022 am pregătit icoana Maicii Domnului-Oranta. Această icoană o închipuie pe Maica Domnului Rugătoarea, dar și Biserica în starea de rugăciune. În aceasta, Maica Domnului Îl poartă pe Hristos, Îl arată lumii și primește binecuvântarea Mântuitorului, Capul Bisericii. A doua icoană pentru Anul comemorativ 2022 este a celor trei sfinți isihaști. Dintre aceștia, Sfântul Simeon, Noul Teolog este un sfânt diferit de ceilalți doi, dar prin experiența sa filocalică și mistică a fost trecut în rândul isihaștilor. Apoi, Sfântul Grigorie Palama este reprezentant al isihasmului constantinopolitan, care mai târziu a reînviat în Țările Române și apoi în Rusia și Ucraina, prin Sfântul Paisie de la Neamț. Aceste etape istorice ale isihasmului au fost mișcări duhovnicești în vremuri foarte complicate și de uscăciune sufletească, determinate de curente raționaliste. Acest curent isihast filocalic a fost răspunsul rațiunii aflate în rugăciune față de rațiunea aflată în răzvrătire. Mișcarea iluministă promova rațiunea umană fără de Dumnezeu sau împotriva religiei. Acestei rațiuni i se opune rațiunea filocalică, ce pune accentul pe rațiune ca o cale de ajungere la Dumnezeu, rațiunea rugătoare. Cei trei sfinți au luptat cu aceste curente secularizante: Sfântul Simeon a avut detractori pentru că el a ieșit din formalismul și gândirea moralizantă, dar fără experiență mistică. Grigorie Palama s-a luptat și cu raționalismul bizantin, dar și cu cel occidental. Paisie de la Neamț a avut de-a face cu raționalismul de tip occidental, care reducea religia la morală”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Cu privire la anul 2023, Preafericirea Sa a arătat că acesta va fi dedicat patoraţiei persoanelor vârstnice și comemorării imnografilor și cântăreților bisericești.
După această parte introductivă a şedinţei, a avut loc reunirea celor patru comisii sinodale, care au discutat subiectele repartizate, în vederea întocmirii referatelor: Comisia pastorală, monahală și socială; Comisia teologică, liturgică și didactică; Comisia canonică, juridică și pentru disciplină, respectiv Comisia pentru comunitățile externe, relații interortodoxe, intercreștine și interreligioase.
După reluarea lucrărilor în plenul Sfântului Sinod, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a prezentat referatul privind alegerea de Episcop al Devei și Hunedoarei. În urma exprimării sufragiilor, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a fost ales ca Episcop titular al acestei eparhii cu 38 de voturi din 46 exprimate. Noul Episcop al Devei și Hunedoarei va fi înscăunat în data de 26 decembrie.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul pentru alegerea sa în noua demnitate.
La rândul său, noul Episcop ales al Devei și Hunedoarei a mulțumit Întâistătătorului Bisericii noastre și celorlalți membri ai Sfântului Sinod pentru încrederea acordată, evocând și lucrarea pastorală a înaintașului său în scaun. „Prorocul David scria în ultimul său psalm: «Mic eram între frații mei și în casa tatălui meu și Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a luat și m-a uns cu untdelemnul ungerii Sale». La începutul acestui an, mă aflam în acest loc și, sub emoția momentului, încercam să articulez câteva cuvinte, privit fiind cu bucurie și cu blândețe de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, păstorul meu duhovnicesc. La sfârșitul anului, din nou sunt chemat în acest loc să rostesc un cuvânt. Bucuria firească a acestui moment nu mai este, însă, aceeași. Este un balsam de mângâiere peste inimi îndurerate pentru cei care suntem în Episcopia Devei și Hunedoarei cu nădejdea că vom putea să continuăm bunul început și să valorificăm mai mult moștenirea bogată pe care ne-a lăsat-o Preasfințitul Părinte Gurie în cei 12 ani de păstorire”, a spus Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul.
Ultima parte a sesiunii de lucru a fost dedicată prezentării referatelor comisiilor sinodale de către raportorii acestora în plenul Sfântului Sinod.