După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
A fost inaugurat Centrul pentru Copii şi Tineri al Asociaţiei „Filantropia Creştină”
Asociaţia Umanitară „Filantropia Creştină” a inaugurat de curând Centrul pentru Copii şi Tineri în oraşul Orhei, din Republica Moldova, informează mitropoliabasarabiei.md. La eveniment a fost prezent primarul oraşului Orhei, domnul Vitalie Colun, care a dorit să fie alături de copiii ce vor avea de acum înainte parte de activităţi educative şi recreative într-un spaţiu generos şi plăcut. După ce copiii au asistat pentru prima dată la un momentul oficial de tăiere a panglicii de inaugurare, preoţii Sergiu Aga şi Sergiu Matei au oficiat o slujbă de sfinţire a centrului, binecuvântându-i pe toţi cei care vor activa şi vor fi prezenţi la activităţile ce se vor desfăşura în el. Toţi cei prezenţi au primit din partea primarului Vitalie Colun îngheţată, apoi cei mai mici au primit iconiţe şi cărţi pentru copii cu reprezentări şi descrieri ale Învierii Domnului. După ce s-a făcut şi o poză de grup, pr. Sergiu Aga i-a invitat pe copii să vizioneze filmul artistic „Viaţa lui Iisus, pe înţelesul copiilor”, informându-i despre faptul că în fiecare vineri la centru se vor desfăşura activităţi spirituale. (Diac. Şt. S.)



.jpg)
