În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
A fost inaugurată cantina „Sfântul Mucenic Barnaba”
Joi, 10 septembrie 2015, a fost inaugurată cantina socială „Sfântul Mucenic Barnaba", din cadrul Asociației Diaconia Sector 6 Capitală. Slujba de sfințire a așezământului social a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Noua cantină socială se află în curtea bisericii Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului" și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare" din cartierul bucureștean Drumul Taberei.
După săvârșirea slujbei de sfințire, la care au participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, consilieri patriarhali și eparhiali, reprezentanți ai autorităților locale și mulți enoriași, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat necesitatea noilor cantine sociale ale protoieriilor, beneficiarii nemaifiind obligați să parcurgă distanțe mari. „Protoieriile, cu ajutorul parohiilor, susțin aceste cantine și ne bucurăm când această lucrare se face și cu sprijinul autorităților locale, mai precis al primăriilor. După exemplul din Capitală, vom acționa și în provincie, în orașe și comune mai mari, deoarece opera de caritate sau lucrarea social-filantropică nu este o modă, ci o necesitate, fiind punerea în practică a predicii din Biserică", a precizat Preafericirea Sa.
În reamenajarea și dotarea cantinei sociale cu cele necesare au contribuit Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Primăria sectorului 6 și parohii din Capitală. Cu prilejul sfințirii și inaugurării cantinei sociale, Protoieria Sector 6 Capitală a pregătit 150 de ghiozdane pentru copii, dintre care 50 au fost dăruite de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu câte o carte de rugăciuni, copiilor din cadrul Clubului Sportiv Parohial „Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt" al Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului" și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare". Celelalte ghiozdane vor fi dăruite altor cazuri sociale, aflate în evidența Biroului de asistență socială al protoieriei, în zilele următoare.
„Le aducem bucurie copiilor. Ei sunt bucuria Bisericii și a țării. Când Biserica a botezat copiii, și-a asumat și o responsabilitate de a-i crește în dreapta credință, împreună cu familia și cu școala. De aceea, am încurajat parteneriatele parohie-școală pentru ca ei, copiii, să se simtă și în Biserică, și la școală ca acasă. Această investiție afectivă și efectivă în formarea lor este o binecuvântare de la Dumnezeu pentru că prin copii simțim binecuvântarea lui Dumnezeu. Dăruind noi mai mult copiilor, Dumnezeu ne va dărui pe alte planuri mare bucurie", a spus Patriarhul României.
În semn de prețuire și binecuvântare, Preafericirea Sa a oferit așezământului social o icoană a Maicii Domnului, dar și diplome și distincții bisericești persoanelor care s-au implicat în finalizarea lucrărilor de amenajare și dotare a cantinei sociale. Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur" cu medalie a fost oferită pentru: Așezământul social „Sfântul Mucenic Barnabas", delegat pr. protopop Costel Burlacu; Parohia Militari I, delegat pr. paroh Ștefan Buchiu; Parohia „Buna Vestire"-Giulești, delegat pr. paroh Gheorghe Lucian; Parohia „Adormirea Maicii Domnului"-Giulești, delegat pr. paroh Adrian Bacheș; Parohia Giulești-Sărindar, delegat pr. paroh Marian Dobrică; Parohia Giulești-Sârbi, delegat pr. paroh Vasile Streață; Parohia „Acoperământul Maicii Domnului" și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare", delegat pr. paroh Sergiu Ristea. De asemenea, aceeași diplomă omagială cu medalie a fost oferită de către Patriarhul României domnului Rareș Șerban Mănescu, primarul sectorului 6, prin delegatul său, deputatul Răzvan Mironescu; domnului Valentin Neagu, director general al SC Bilancia Exim SRL. Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost acordată domnilor Gabriel Petre, viceprimar al sectorului 6, și Marius Lăcătuș, director general al DGASPC Sector 6. Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost acordată doamnei Gabriela Schumtzer, director adjunct al DGASPC Sector 6. De asemenea, Patriarhul României a primit din partea domnului primar Rareș Șerban Mănescu o plachetă, iar din partea Protoieriei Sector 6 Capitală o icoană a Sfântului Ierarh Nectarie.
De serviciile cantinei sociale „Sfântul Mucenic Barnaba" a Protoieriei Sector 6 Capitală vor beneficia 50 de persoane. Noul așezământ social-filantropic se află pe Bulevardul Drumul Taberei nr. 28A.