După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
A fost lansată cartea „Florin Zamfirescu - făcătorul de gazete“
Programul festiv a continuat la Centrul cultural-misionar „Familia“ din cadrul Casei „Sfântul Pantelimon“, oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, unde s-a desfăşurat, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, lansarea cărţii „Florin Zamfirescu - făcătorul de gazete“, volum in memoriam realizat de Otilia Bălinişteanu. În deschidere, pr. consilier patriarhal Nicolae Dascălu a explicat că ziua aniversării cotidianului „Ziarul Lumina“ este şi un prilej pentru a evoca memoria jurnalistului Florin Zamfirescu, directorul editorial fondator al ziarului. „Noi l-am pomenit pe Florin Zamfirescu în fiecare an, în luna ianuarie, prin rugăciune şi slujba Parastasului, însă considerăm că pentru un jurnalist, pentru un scriitor, pomenirea trebuie să se prelungească şi în filele cărţii sau în cele ale ziarului. De aceea, astăzi lansăm o carte, a 9-a din Colecţia «Media Christiana», Seria LUMINA, a Editurii TRINITAS, dedicată lui Florin Zamfirescu, făcătorul de gazete“, a spus pr. Nicolae Dascălu. În continuare, a luat cuvântul Otilia Bălinişteanu, redactorul cărţii, care a precizat că volumul cuprinde trei părţi: prima parte este un parcurs biografic al lui Florin Zamfirescu; a doua parte a lucrării, intitulată „De ce e nevoie de Lumina“, cuprinde texte din „Ziarul Lumina“ şi „Lumina de Duminică“, semnate de Florin Zamfirescu, iar a treia parte, „A fost un om hăruit pentru meseria asta“, cuprinde materiale şi mărturisiri ale celor care l-au cunoscut pe regretatul jurnalist. Cristina Zamfirescu, soţia lui Florin Zamfirescu, a mărturisit că odată cu publicarea acestei lucrări, a redescoperit cu emoţie o parte din editorialele pe care Florin Zamfirescu le-a scris din perspectiva jurnalistului laic în contextul specific unui ziar creştin. La final, Dragoş Vlădescu, directorul Editurii TRINITAS a Patriarhiei Române, i-a felicitat pe cei care au contribuit la realizarea cărţii şi a apreciat buna colaborare dintre editură şi „Ziarul Lumina“, concretizată până acum în cele nouă volume publicate în Colecţia „Media Christiana“, Seria LUMINA.



.jpg)
