Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
A fost pusă piatra de temelie a primei biserici româneşti din Africa
Prima biserică românească ortodoxă de pe continentul african va deservi comunitatea românilor ortodocşi din Africa de Sud şi va fi construită în Midrand, o suburbie a metropolei Johannesburg. Potrivit părintelui Răzvan Vasile Tatu, parohul Comunităţii Ortodoxe Române din Africa de Sud, slujba de sfinţire a pietrei de temelie a fost săvârşită pe terenul viitoarei bisericii, sâmbătă, 12 ianuarie, de către Înalt Preasfinţitul Damaskinos, Mitropolit al Johannesburgului şi Pretoriei, împreună cu Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, şi alţi preoţi, în prezenţa a peste 70 de români. La acest eveniment a participat şi Excelenţa Sa Radu Safta, Ambasadorul României în Republica Africa de Sud. Duminică, 13 ianuarie, la Paraclisul mitropolitan "Sfânta Treime" din Houghton, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu părintele paroh Răzvan Vasile Tatu, în prezenţa a peste 30 de români. Parohia românească din Johannesburg (Africa de Sud) îl are ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei.



.jpg)
