Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
A fost sfinţită biserica parohiei ilfovene Olteni
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a sfinţit duminică, 8 noiembrie 2015, biserica Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Olteni, comuna Clinceni, judeţul Ilfov, informează basilica.ro. După slujba de târnosire, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi părintele Romică Macovei, protoiereul Protopopiatului Ilfov Sud. La final, au fost oferite distincţii persoanelor care s-au implicat în mod deosebit în realizarea lucrărilor la această parohie. Părintele paroh Daniel Ionuţ Topor a fost hirotesit iconom stavrofor, iar primarului localităţii Olteni, Adrian Budeanu, i-a fost acordat Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni. De asemenea, consiliul parohial a primit Disctincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Dimitrie cel Nou, iar comitetului parohial i-a fost conferită Distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.
Construcţia bisericii a început în anul 2000 şi s-a definitivat la sfârşitul anului 2006.



.jpg)
