Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Academicianul Valeriu Matei, gratificat de Episcopul de Bălţi
Marţi, 31 august 2021, de Ziua Limbii Române, în cadrul festivităţii de premiere a câştigătorilor concursului de poezie, proză şi eseu „Limba română este patria mea!” desfăşurat la sediul Consulatului General al României la Bălţi, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, l-a decorat pe academicianul Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român la Chişinău, cu cea mai înaltă distincţie a Episcopiei de Bălţi pentru mireni - Crucea Bălţeană.
Potrivit Biroului de presă al eparhiei, ierarhul i-a mulţumit lui Valeriu Matei pentru contribuţia la deşteptarea naţională a românilor basarabeni în anii 1988-1990, pentru ajutorul acordat Bisericii Neamului Românesc din Basarabia şi a specificat că înalta decoraţie i-a fost acordată pentru servirea exemplară, cu dăruire şi abnegaţie, a cauzei româneşti în Basarabia, promovarea, prin cuvântul scris şi rostit, a ideii de unitate ecleziastică şi de neam în spaţiul de la răsărit de Prut.
PS Părinte Antonie a menţionat, de asemenea, că Ziua Limbii Române este cea mai potrivită pentru a mulţumi academicianului Valeriu Matei pentru slujirea jertfelnică, de ani de zile, a verbului românesc şi a românismului din Basarabia.



.jpg)
