Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Acord pentru activităţi misionare în penitenciare
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au semnat vineri, 22 mai, un protocol de colaborare. Studenţii de la Teologie Ortodoxă vor desfăşura diferite activităţi în penitenciare. De asemenea, se vor derula proiecte şi activităţi adresate personalului de penitenciar şi se vor organiza manifestări ştiinţifice, la care să participe reprezentanţi ai celor două părţi, precum şi parteneri din mediul academic şi ştiinţific.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ din Sibiu a încheiat un acord de colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Acordul a fost semnat de pr. prof. dr. univ. Aurel Pavel, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ din Sibiu, şi comisarul-şef Cătălin Claudiu Bejan, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor . Acest acord vine atât în sprijinul studenţilor teologi care vor desfăşura în penitenciare activităţi culturale, sociale şi catehetice, cât şi în sprijinul preoţilor capelani şi al angajaţilor din penitenciare, şi nu în ultimul rând al persoanelor private de libertate.
„Mediul penitenciar este un spaţiu în care asistenţa religioasă capătă valenţe noi, iar beneficiile oferite devin evidente în rândul persoanelor private de libertate şi pentru climatul organizaţional. Pentru formalizarea cadrului general de colaborare şi desfăşurarea unor activităţi de asistenţă moral-religioasă acordată persoanelor custodiate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Facultatea de Teologie Ortodoxă «Sfântul Ierarh Andrei Şaguna» din Sibiu au convenit la încheierea unui protocol de colaborare, cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii deţinuţilor şi al dobândirii echilibrului în plan personal. Colaborarea dintre cele două instituţii va permite, totodată, desfăşurarea de proiecte şi activităţi adresate personalului de penitenciar şi organizarea unor manifestări ştiinţifice, la care să participe reprezentanţi ai celor două părţi, precum şi parteneri din mediul academic şi ştiinţific“, conform reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Astfel, chestorul de penitenciare Cătălin Claudiu Bejan a precizat că Administraţia Naţională a Penitenciarelor a încheiat mai multe parteneriate la nivel naţional, iar aceste pateneriate au fost încununate, acum, cu unul în care este implicat mediul academic.
Pregătire pentru studenţii teologi
Pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ din Sibiu, a precizat că viitorii preoţi trebuie să ia contact încă din timpul facultăţii cu cât mai multe medii profesionale sau sociale, de la orfelinate la aziluri de bătrâni şi chiar penitenciare: „Vrem ca şi studenţii să cunoască anumite lucruri care se întîmplă într-un astfel de aşezământ, pentru că este o experienţă pe care n-o poţi face într-un alt cadru. Consider că studenţii, în pregătirea lor, trebuie să cunoască îndeaproape cât mai multe sfere de activitate, nu doar să studieze teologia ca ştiinţă“.
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, cadru didactic al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, implicat în formarea preoţilor capelani din penitenciare, a precizat că acest acord reprezintă un moment important atât pentru persoanele private de libertate cât şi pentru preoţii capelani din penitenciare:
„Este momentul crucial al întâlnirii între credincioşii noştri de după gratii cu noi ca preoţi, ca viitori preoţi. Întreaga acţiune vizează identificarea pârghiilor prin care putem să stăm în ajutorul inclusiv al angajaţilor din penitenciare, care nu au o muncă uşoară“.
Pr. conf. dr. Constantin Necula a precizat că au fost pregătite câteva grupe care vor merge în penitenciare şi că deja, în prezent, sunt zeci de cateheze prezentate în penitenciare, iar prin acest acord, preoţii vor primi un sprijin şi o recunoaştere mai mare ca până acum din partea societăţii.
Delegaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost primită şi de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la Reşedinţa mitropolitană, unde au fost discutate mai multe proiecte care să sprijine activitatea preoţilor din penitenciare, stabilindu-se astfel ca la începutul lunii septembrie să se organizeze o întâlnire a tuturor preoţilor capelani la Sibiu. Delegaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a vizitat, apoi, şi Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu fiind primită de generalul Ghiţă Bârsan.