Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Acţiune antidrog şi antialcool la Şura Mică
Departamentul social al Arhiepiscopiei Sibiului, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Sibiu (CPECA), a marcat începutul săptămânii "Luna naţională a informării despre efectele consumului de alcool" printr-o acţiune derulată la "Aşezământul Nazaret", Centrul de Recuperare pentru Bărbaţi Dependenţi de Alcool şi alte Droguri, Şura Mică. La acţiune au participat insp. de poliţie Lucian Ghidiu, din partea CPECA Sibiu, consilierul social eparhial pr. Nicolae Rusu, insp. pr. Nicolae Laţchescu, alături de dr. Holger Lux, directorul aşezământului, şi de personalul angajat. Reprezentanţii eparhiei au oficiat o slujbă de binecuvântare, i-au încurajat pe cei internaţi în aşezământ şi le-au oferit cozonaci şi produse de patiserie.



.jpg)
