Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Acțiune de ajutorare și solidaritate în Protopopiatul Caransebeș
Prin parteneriatul dintre Episcopia Caransebeșului și Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița, periodic se organizează acțiuni de donare de sânge în județul Caraș-Severin. Săptămâna aceasta, la nivelul Protopopiatului Caransebeș s-au desfășurat acțiuni umanitare în două locații.
Miercuri, 19 februarie, la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș părinți profesori, elevi seminariști care au peste 18 ani, studenți teologi, dar și preoți din Caransebeș și din împrejurimi au venit să doneze sânge. Aceeași acțiune s-a desfășurat și în data de 17 februarie, în localitatea Teregova, tot în Protopopiatul Caransebeș.
„Apelăm la cetățenii județului Caraș-Severin să se prezinte să doneze sânge pentru că este mare nevoie de acest strop de viață. Un donator care vine pentru prima dată trebuie în primul rând să fie odihnit și să consume de dimineață un mic dejun lejer. De asemenea, nu trebuie să aibă anumite boli, cum este diabetul zaharat, hipertensiune în tratament, să nu fie operat în ultima perioadă, să nu aibă cancer, neoplasme, accidente vasculare cerebrale”, a explicat doctor Rodica Neagu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița.
43 de persoane au fost validate ca fiind compatibile pentru donare de către echipa medicală condusă de doamna doctor Rodica Neagu.