Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Acțiune de donare de sânge la Alba Iulia
Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia a găzduit joi, 16 martie, o nouă campanie de donare de sânge. Numeroși preoți și credincioși din Protopopiatul Alba Iulia, însoțiți de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, au donat sânge, cu dorinţa de a oferi ajutor celor aflați în diferite neputințe trupești sau care au nevoie de intervenții chirurgicale. Conform reîntregirea.ro, acțiunea face parte din cadrul campaniei „Salvează viața, donează sânge!”, derulată de eparhie în județele Alba și Mureș. Acţiunea a fost sprijinită și de voluntarii Asociației „Emanoil”, ca parte a colaborării cu Protopopiatul Alba Iulia, în vederea desfășurării proiectului de solidaritate „e-viața”.
„Acțiunea de astăzi face parte din calendarul activităților Protopopiatului Ortodox Alba Iulia. În luna martie, intitulată sugestiv «Luna pentru viață», Biserica desfășoară o campanie activă pentru a promova familia, firescul, bucuria de a trăi și dragostea curată; într-un cuvânt, valorile moral-spirituale autentice”, a spus părintele protopop Teofil Slevaş.
Programul „Salvează viața, donează sânge!” face parte din seria acțiunilor pro-viață organizate de Arhiepiscopia Alba Iuliei în „Luna pentru viață”. Având în vedere nevoia acută de sânge în unitățile medicale din întreaga țară, Eparhia Alba Iuliei a răspuns și de această dată apelului Centrului de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia, aflat sub coordonarea directoarei dr. Ana Savu.