Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Acţiune de ecologizare a Someşului Mare, realizată de tinerii năsăudeni
Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni“ din Protopopiatul Năsăud a organizat sâmbătă, 30 august, o acţiune de ecologizare a râului Someşul Mare, de la podul către cartierul Luşca până la Cascadă. Evenimentul a debutat cu o rugăciune săvârşită în biserica Parohiei Năsăud I, la care au participat, pe lângă tinerii voluntari, preoţii parohi Rusu Florin şi Greab Lucian.
La această acţiune desfăşurată sub sloganul „Nu sta deoparte! Ia parte!“ au participat aproximativ 20 de tineri din mai multe parohii ale Protopopiatului Năsăud şi profesori ai şcolilor năsăudene, cărora li s-au alăturat părintele Coprean Cornel şi profesorul Morariu Marius. În urma acestui demers, tinerii au adunat în câteva ore peste 90 de saci de reziduuri (hârtie, flacoane, ambalaje din plastic etc.), oferind prin această acţiune un bun exemplu pentru cei din jur. La final, toţi cei prezenţi au luat parte la o mică agapă frăţească în natură.
„Acţiunea de azi a avut un îndoit scop: mai întâi păstrarea unui mediu mai curat şi fără gunoaie şi în al doilea rând, ceea ce e şi mai important, conştientizarea faptului că transfigurarea naturii trebuie să înceapă cu transfigurarea sufletelor noastre, căci aşa cum ne învaţă Sfântul Maxim Mărturisitorul nu vom putea să transfigurăm pământul în paradis, decât numai atunci când vom purta paradisul în noi înşine“, a spus părintele Cornel Coprean, din cadrul Protopopiatului Năsăud care a transmis mulţumiri tinerilor care au luat parte la această acţiune, precum şi protopopului Ioan Dâmbu, care şi-a oferit sprijinul pentru realizarea activităţii. (Alexandra Andereş)



.jpg)
