În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Acțiune de ecologizare realizată de tinerii misionari din Târgoviște
Cu prilejul Zilei Mondiale a Curățeniei, sâmbătă, 18 septembrie 2021, 40 de tineri din cadrul comitetelor de tineret ale parohiilor din municipiul Târgoviște au participat, ca voluntari, la curățirea zonei de la Podul Mihai Bravu, la ieșirea din oraș, spre Mănăstirea Dealu.
Grija față de mediu este o manifestare a respectului nostru față de Creator, dar și față de creație, marele Său dar, de aceea, cu toții suntem responsabili în a oferi generațiilor viitoare posibilitatea de a se bucura de aceasta, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
