În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Acţiune filantropică în parohia Băseşti
Enoriaşii parohiei Băseşti, Protopopiatul Moineşti, alături de pr. paroh Dumitru Parfene, au organizat săptămâna trecută o acţiune filantropică pentru o familie cu o situaţie materială precară. Oamenii au igienizat şi reparat locuinţa familiei Raţă din Băseşti, au donat o sobă cu plită, lemne de foc pentru iarnă, obiecte casnice, dar şi produse alimentare. "În această casă locuiesc în prezent cei doi copii ai familiei Raţă, care sunt orfani de tată. Mama celor doi micuţi este internată de câteva luni în spital. Din omenie şi cu dorinţa de a îmbunătăţi condiţiile de trai ale acestei familii, credincioşii parohiei noastre au organizat, timp de o săptămână, o acţiune de reparaţie şi de igienizare a casei. În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nectarie, casa a fost sfinţită, în prezenţa credincioşilor parohiei noastre. Cu acest prilej s-au rostit rugăciuni la vreme de boală şi neputinţe, însoţite de o jertfă de mulţumire", a spus pr. paroh Dumitru Parfene. (C.C.)