În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Acțiuni caritabile în Eparhia Argeșului şi Muscelului
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului eparhial, activități social-filantropice care au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din proiectul general social-filantropic, cultural-educativ și sportiv intitulat „Campionii Bucuriei” și din programul filantropic „Milostenia, poartă către Cer”.
În luna august a avut loc o nouă etapă a proiectului „Campionii Bucuriei” în cadrul Protoieriei Pitești. Parohiile din Cercul nr. 3 pastoral: „Maica Precista”, „Sfântul Ierarh Nicolae”, „Sfântul Gheorghe” II, „Sfântul Stelian”, Râjlețu Govora, Ciorâca, Miercani, Cocu Deal, Cocu Vale, Richițele, Bărbătești, Cotmeana, Dealul Mare, Sămara, Dealul Viilor, Dealul Bisericii Râjlețu, Râjlețu Vieroși, Linia Mare și Pielcani, au dăruit saci cu alimente unor persoane cu situații materiale modeste. „Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul eparhiei, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani”, ne-a declarat părintele consilier eparhial Ovidiu Vlăsceanu.
„Milostenia, poartă către Cer”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în această lună, mai multe parohii din eparhie au desfășurat acțiuni în cadrul programului filantropic „Milostenia, poartă către Cer”. Părintele slujitor Doru Dumitrescu, de la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Protoieria Pitești, a dăruit alimente și dulciuri pentru o familie. Preoții slujitori Andrei Ganea și Cătălin Florea, de la Parohia Vișoi II, Protoieria Câmpulung Muscel, au dăruit pachete cu alimente pentru bătrâni. La Parohia Lăzărești s-a desfășurat o activitate catehetică. Preotul coslujitor Horațiu-Ioan Geantă a vorbit copiilor aflați în biserică despre binecuvântările pe care Dumnezeu le revarsă asupra creștinilor prin mijlocirile Maicii Domnului. La final, copiii au primit iconițe și dulciuri. Preotul slujitor Marius Stoica, de la Parohia Mavrodolu din Pitești, a oferit alimente și ajutor material unei familii aflate în dificultate. Părintele slujitor Ion Irinel Roșu, de la Parohia Corbi, Protoieria Curtea de Argeș, a dăruit alimente pentru o persoană cu venituri modeste. Preoții slujitori Ion Cosmin Herișanu și Marin Tache, de la Parohia „Înălțarea Domnului” din municipiul Curtea de Argeș, au dăruit alimente unor credincioși cu venituri modeste, aflați în evidența serviciului social al bisericii.
Rugăciune la Centrul medico-social din Rucăr
În ultimele zile ale Postului Adormirii Maicii Domnului, Sectorul social-filantropic și de misiune al eparhiei a organizat o activitate pastoral-misionară la Centrul medico-social din Rucăr. Părintele Sebastian Arsulescu, slujitor la Parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, a adus bucurie și mângâiere în sufletele bătrânilor beneficiari ai centrului, săvârșind slujba Aghesmei mici și rostind rugăciuni pentru sănătate. Pacienții care au dorit au primit Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Euharistiei.