Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Acţiuni de prevenire a abandonului noilor născuţi, la Sibiu
Departamentul social de la Arhiepiscopia Sibiului continuă şi în acest an acţiunile de prevenire a abandonului noilor născuţi la Sibiu, prin vizite la Maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean din oraş. Reprezentanţii Departamentului social le-au vizitat marţi, 17 februarie, pe mămicile din maternitatea sibiană pentru a le oferi asistenţă religioasă, sfaturi duhovniceşti şi sprijin material.
Proiectul Departamentului social de la Arhiepiscopia Sibiului se intitulează „Prevenirea abandonului noilor născuţi“ şi constă în efectuarea unor vizite periodice la maternitatea sibiană pentru a oferi proaspetelor mame şi femeilor însărcinate, asistenţă religioasă şi pentru a le convinge să nu-şi părăsească micuţii, indiferent de nevoile materiale, problemele familiale sau alte probleme ce pot interveni în viaţa lor. Delegaţia Arhiepiscopiei Sibiului a fost formată din consilierul social pr. Nicolae Rusu, inspectorul social pr. Tiberiu Kiss şi inspectorul social Marius Talmaţchi.
În prima parte a activităţii, cei doi preoţi au oficiat o slujbă religioasă pentru cele 35 de mămici internate în maternitatea sibiană, dar şi pentru medicii şi personalul medical prezent.
La finalul slujbei religioase, părintele Nicolae Rusu le-a transmis tuturor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Mai apoi, părintele consilier s-a adresat mămicilor şi le-a amintit că Dumnezeu are grijă de fiecare persoană şi că Maica Domnului veghează mereu asupra femeilor care dau naştere pruncilor şi le poartă de grijă pe parcursul vieţii lor.
„În ultimul timp, ne confruntăm cu o răspândire a fenomenului abandonului noilor născuţi, date fiind situaţia materială a multora dintre familii, precum şi educaţia şi situaţiile dificile în care se află multe dintre mame. De aceea, prin astfel de acţiuni, dorim să le convingem pe mame să nu-şi lase copiii în grija instituţiilor de ocrotire, pentru că cel mai important lucru pentru un copil este dragostea părintească. Aşa cum Maica Domnului a purtat de grijă Fiului lui Dumnezeu şi i-a oferit dragostea sa, la fel şi mamele din zilele noastre trebuie să conştientizeze că nu sunt singure şi că vor trece peste orice obstacol în viaţă dacă au încredere şi nădejde în Dumnezeu şi îşi iubesc pruncii mai mult decât orice altceva din această lume“, ne-a spus părintele Nicolae Rusu.
Daruri şi sprijin permanent
Pentru a le arăta un semn concret al sprijinului pe care Biserica îl oferă permanent femeilor ce se pregătesc să devină mame, dar şi celor ce au dat naştere copiilor, reprezentanţii Departamentului social au oferit mai multe daruri. Cele peste 35 de femei prezente au primit alimente, produse de patiserie, dulciuri, iconiţe şi alte daruri. La final, preoţii le-au mulţumit medicilor şi personalului medical pentru truda lor de zi cu zi şi i-au asigurat de preţuirea şi rugăciunile permanente ale Bisericii.
Acţiuni similare celei de marţi, 17 februarie, vor avea loc şi în viitorul apropiat. Împreună cu preotul capelei de la Spitalul Judeţean din Sibiu, reprezentanţii Departamentului social vor organiza alte activităţi de ajutorare a mamelor din Maternitate, astfel încât fenomenul abandonului noilor născuţi să scadă semnificativ pe viitor.