La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai Mănăstirii Râmeț, va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț.
Activitate în proiectul „Bunicii comunității” al Parohiei Boroșteni, Gorj
Cu prilejul cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, luni, 14 octombrie, zeci de credincioși din Parohia Boroșteni, Protopopiatul Târgu Jiu Nord, județul Gorj, au participat la sfintele slujbe. După Sfânta Liturghie, părintele paroh Grigore Cosmin Băloi le-a vorbit celor prezenți despre viața Cuvioasei Parascheva și i-a îndemnat să aducă rodnice rugăciuni acesteia, având-o drept exemplu de urmat. În cadrul proiectului „Bunicii comunității”, realizat prin fonduri europene, cu ajutorul Primăriei Peștișani, în parteneriat cu Parohia Boroșteni, femei din sat au preparat prăjituri tradiționale, care au fost servite luni, în cadrul agapei frățești.



.jpg)
