În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Activitate misionară în parohia bistriţeană Runcu Salvei
În Parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud a avut loc o activitate misionară desfăşurată de preoţii Cercului pastoral Mocod. Întâlnirea a avut loc în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi a avut ca temă „Ascultarea omului de Dumnezeu“.
Alături de preotul paroh Ilie Furcea şi de mulţimea de credincioşi, au participat la momentul de rugăciune şi alţi 10 preoţi slujitori în parohiile arondate acestui cerc preoţesc. Activitatea misionară de la Runcu Salvei a început cu săvârşirea tainei Sfântului Maslu şi a continuat, apoi, cu dialogurile dintre preoţii şi credincioşii prezenţi, pe marginea anumitor aspecte legate de viaţa duhovnicească.
Tema propusă pentru această întrunire a fost „Ascultarea omului de Dumnezeu“.
În cadrul cuvântului de învăţătură rostit cu această ocazie, părintele Alexandru Ciui, de la Parohia Nimigea de Sus, i-a conştientizat pe cei prezenţi despre importanţa acestui act duhovnicesc pe care omul credincios trebuie să îl dovedească în relaţia cu Dumnezeu şi cu Biserica, ascultarea readucându-l pe om în legătură cu Dumnezeu şi eliberându-l totodată de legătura păcatului.
De aceea, într-o lume în care omul este tentat să nu mai asculte pe nimeni urmărindu-şi doar propriul interes, ascultarea de Dumnezeu apare ca necesară şi dătătoare de izbândă în încercările vieţii.
Întâlnirea credincioşilor în rugăciune
La finalul şedinţei, preotul Ilie Furcea, parohul din Runcu Salvei, şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa numeroasă atât a preoţilor, cât şi a credincioşilor şi a precizat că astfel de manifestări sunt binevenite pentru credincioşi.
Ca fiecare dintre activităţile misionare ale Cercului pastoral Mocod, şi întâlnirea de duminică a marcat pozitiv comunitatea ortodoxă din Runc, oferindu-le credincioşilor de aici posibilitatea de a se întâlni în rugăciune cu Dumnezeu prin mijlocirea unui sobor de preoţi, precum şi oportunitatea de a-şi mărturisi dreapta credinţă făcând dovada unei Biserici unite în jurul preotului paroh şi, în primul rând, cu Mântuitorul Hristos.
Cercul pastoral-misionar „Mocod“ este format din preoţii slujitori din parohiile aparţinătoare comunelor Nimigea, Chiuza, Zagra şi Runcu Salvei şi se întruneşte lunar, prin rotaţie, în fiecare dintre parohiile aparţinătoare, de activitatea misionară fiind responsabil părintele Dan Vasile. Următoarea întrunire a cercului preoţesc va avea loc în luna octombrie, în Parohia Mogoşeni.