În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Activitate social-filantropică la Centrul medico-social din Pechea, Galați
Preoții din Protoieria Covurlui, a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-au întrunit marți, 28 martie, în ședință lunară administrativă în cadrul căreia au fost analizate aspecte legate de programele educaţionale, social-filantropice şi administrative ce vor fi organizate de sărbătoarea Învierii Domnului.
În cadrul conferinței a fost organizată o expoziţie unde au fost prezentate lucrările de la Concursul catehetic național „Icoana și Școala mărturisirii”, odată cu rezultatele proiectului.
În conformitate cu programele social-filantropice eparhiale desfăşurate în perioada Postului Mare, preoţii participanţi au săvârşit Taina Sfântului Maslu, după care au organizat o activitate de binefacere în cadrul Centrului medico-social din localitatea Pechea.
Cu această ocazie au fost donate 24 de dulapuri de haine în valoare de 7.000 lei, la care s-au adăugat şi alte produse constând în alimente de bază, haine și produse de igienă, valoarea acestora fiind de aproximativ 4.000 lei.
La finalul acestei activităţi, părintele protoiereu Ionuț Glăvan a adresat un cuvânt de învățătură, mulţumind tuturor celor care au făcut posibilă această milostenie.



.jpg)
