Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Activitatea Oficiului canonico-juridic în anul 2013
În anul 2013, Oficiul canonico-juridic al Arhiepiscopiei Bucureştilor a coordonat întreaga activitate pe linie canonico-juridică din cuprinsul eparhiei, înregistrând numeroase realizări. În cursul anului trecut, Oficiul canonico-juridic a formulat 729 de referate şi avize de specialitate pentru lucrările înregistrate spre soluţionare. Referatele şi avizele de legalitate s-au întocmit la solicitarea sectoarelor Centrului eparhial şi pentru petiţiile/cererile înaintate Oficiului canonico-juridic de unităţile locale bisericeşti, parohii şi mănăstiri, de preoţi sau credincioşi. De asemenea, Oficiul canonico-juridic s-a prezentat la instanţa de judecată în 72 de dosare, reprezentând fie Centrul eparhial, fie unităţi locale de cult. Arhiepiscopia Bucureştilor, precum şi unităţile locale bisericeşti au avut, de regulă, calitate procesuală pasivă, anume apărându-se faţă de diverse tulburări sau abuzuri provenite de la terţi.
Dintre obiectivele pe care Oficiul canonico-juridic şi le-a fixat pentru anul 2013 s-au realizat următoarele: 1) asistarea şi reprezentarea la instanţa de judecată a unui număr important de unităţi de cult din subordinea Centrului eparhial pentru dobândirea dreptului de proprietate pe cale judecătorească asupra imobilelor bisericeşti, terenuri şi construcţii, pentru care nu se deţin titluri de proprietate; 2) îndrumarea şi sprijinirea unităţilor de cult din subordine pentru obţinerea de la Comisia specială de retrocedare a unor imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România de decizii de retrocedare favorabile pentru proprietăţile preluate abuziv de stat; 3) înfiinţarea Asociaţiei de Proprietari de Pădure „Pădurile Bisericii din Muntenia“; 4) înfiinţarea Asociaţiei Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor I.F.N.; 5) continuarea demersurilor juridice în vederea dobândirii terenurilor pentru următoarele unităţi de cult, recent înfiinţate: Parohia Dudu II din satul Roşu, comuna Chiajna, judeţul Ilfov, s-a obţinut titlul de proprietate prin semnarea actului de donaţie cu familia Constantin şi Stela Căpăţână.