Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Activităţi catehetice cu tinerii la parohia din Windsor
Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Gheorghe" din Windsor, Canada, organizează în fiecare zi de joi a lunii aprilie cursuri de predare şi învăţare a limbii şi culturii române intitulate "Tradiţii şi obiceiuri de Paşti". Cursurile sunt dedicate tuturor elevilor Şcolii Duminicale a parohiei ortodoxe româneşti şi sunt împărţite pe trei centre de activităţi: centrul de artă, unde se decorează şi încondeiează ouăle de Paşti; centrul de la bibliotecă, unde elevii pot citi reviste sau viziona slide show-uri despre tradiţiile şi obiceiurile pascale româneşti, şi centrul de recreere, unde tinerii cântă melodii dedicate primăverii sau se bucură de diferite jocuri alese de către ei. La cursuri pot participa şi părinţii copiilor. (I.B.)



.jpg)
