Credincioşii din parohia clujeană „Sfântul Nicolae“ din Someşul Rece, Protopopiatul Huedin, participă în fiecare săptămână din Postul Mare la seri duhovniceşti speciale. Şi Centrul catehetic „Protopop Martir Aurel Munteanu“ din Huedin şi-a redeschis porţile, odată cu începerea Postului Mare, aici fiind organizate diferite activităţi adresate în special elevilor.
În Postul Mare, în parohiile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului sunt organizate seri catehetice. În fiecare duminică, după slujba Vecerniei, preoţii le vorbesc credincioşilor, abordând diferite teme duhovniceşti. Activităţile sunt coordonate de Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Clujului, care a realizat o serie de modele ce pot fi folosite orientativ şi care au fost transmise preoţilor prin intermediul protopopiatelor.
La Parohia Someşul Rece sunt organizate seri catehetice de către pr. paroh Ştefăniţă Elefteriu şi în fiecare zi de miercuri, de la ora 18:00. Printre invitaţii care vor vorbi credincioşilor se vor afla Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, pr. Cristian Baciu, consilier administrativ, pr. Bogdan Ivanov, consilier cultural, pr. Nicolae Buda, inspector eparhial, pr. prof. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, şi protopopul Ciprian Taloş.
Prima seară de cateheze a debutat miercuri, 20 martie, când a fost invitat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov. „Dintre temele acestor seri amintim: «Descoperirea şi cunoaşterea lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie», «Cele două izvoare ale revelaţiei dumnezeieşti, importanţa acestora în viaţa creştinilor», «Credinţa şi primirea descoperirilor dumnezeieşti prin credinţă». Dorim ca prin organizarea acestor seri duhovniceşti să ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi de Biserică“, a spus pr. paroh Ştefăniţă Elefteriu.
Întâlniri la Centrul catehetic din Huedin
Centrul catehetic „Protopop Martir Aurel Munteanu“ din Huedin şi-a redeschis porţile, odată cu începerea Postului Mare. Copiii din Parohia „Sfânta Treime“ vor participa la întâlniri catehetice în fiecare joi de la ora 18:00. Aflat în al patrulea an de activitate, centrul se adresează elevilor din clasele I-XII.
Pentru perioada Postului Mare, activităţile vor avea o tematică diversă, iar tinerii participă la rugăciuni, meditaţie biblică, dialoguri, jocuri interactive, proiecţii de film religios şi alte activităţi. Seria întâlnirilor se va încheia în Duminica Floriilor cu un concert de pricesne şi poezii, cu o temă dedicată Patimilor Domnului. Activitatea Centrului catehetic este coordonată de protopopul de Huedin, Ciprian Taloş. (Alexandra Andereş, Grigore Sâmboan)