Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Activități creative ale copiilor din Sânmartin, Oradea
La Biserica „Duminica Sfinţilor Români” din comuna Sânmartin, judeţul Bihor, a început duminică, 17 noiembrie, un proiect privind organizarea unui Târg caritabil de Crăciun, cu implicarea copiilor din Parohia Sânmartin II, coordonaţi de parohul Lucian Gîga. Târgul se va desfăşura duminică, 15 decembrie, după Sfânta Liturghie. La prima întâlnire, copiii au confecţionat vaze și suporturi de lumânări folosind tehnica decupajului şi au pregătit miniconcertul pe care îl vor susţine în cadrul târgului, cântând câteva colinde. Pr. Lucian Gîga le-a oferit celor mici bunătăţi de post: pizza, cozonac, mandarine și bomboane de ciocolată. Atelierele de creaţie cu copiii vor continua în fiecare duminică, de la ora 16:00.



.jpg)
