În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Activităţi cu copiii în Parohia clujeană „Naşterea Domnului“
Parohia "Naşterea Domnului" din Cluj-Napoca a oferit credincioşilor posibilitatea de a vizita în Săptămâna Luminată o expoziţie de icoane pe sticlă care este deschisă până mâine.
De asemenea, credincioşii au participat şi la alte evenimente organizate de parohie, cum ar fi expoziţia de ouă decorative, una dintre numeroasele secţiuni ale proiectului "Copiii, mâinile lui Hristos", iniţiat de Patriarhia Română. Realizate de copiii de la cercul de pictură al parohiei şi de elevii de la Liceul pentru Deficienţi de Auz, ouăle pot fi achiziţionate de doritori, iar fondurile vor fi direcţionate, împreună cu cele obţinute din celelalte expoziţii, spre copiii din Centrul maternal "Sfânta Veronica" de la Mănăstirea Dumbrava, în luna mai. Toate aceste activităţi au fost realizate sub coordonarea preoţilor Parohiei "Naşterea Domnului" - pr. paroh Nicolae Buda, pr. Valentin Bochiş şi pr. Dorel Man, dar şi a credincioaselor din comitetul parohial, coordonat de Georgeta Plăcintar.



.jpg)
