În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Activități de vară în Mitropolia celor două Americi
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi a organizat zilele trecute mai multe evenimente spirituale, culturale și artistice dedicate comunității românești din diasporă. În perioada 27-28 iulie, la Chicago a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului românesc de vară, iar Tabăra de vară „Sfânta Muceniță Filofteia” a fost organizată la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” din Allegan, Michigan.
Catedrala Mitropolitană „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a organizat tabăra anuală de vară în zona Chicago, la St. Paul Woods, Morton Grove, IL. Evenimentul a început sâmbătă, 27 iulie, cu slujirea Sfintei Liturghii în cinstea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Pe parcursul celor două zile, românii au participat la spectacole de muzică, dansuri populare și programe artistice ale copiiilor și tinerilor catedralei și ale invitaților din alte comunități românești din Chicago. Capul de afiș al festivalului a fost cunoscutul interpret de muzică populară Dinu Iancu-Sălăjanu. I s-au adăugat formația „Perinița”, Roxana Iacob, Monica Demeter și alți artiști din Chicago. Dansuri populare din diferite părți ale României au fost prezentate de ansamblurile „Spicușorul”, al catedralei, „Miorița”, „Hora” și „Țara Oașului”. Copiii de la școala duminicală a catedralei au prezentat dansuri populare, iar profesoarele coordonatoare au pregătit activități de desenat, pictat și colorat. Corala „Armonia” a fetelor de la catedrală a interpretat mai multe piese de muzică tradițională românească.
Întregul eveniment a fost organizat în contextul Anului omagial al satului românesc, cu tradiții populare strâns legate de credința strămoșească ortodoxă, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae. „Cu muzică populară și mâncare tradițională, Festivalul românesc de vară a adunat un număr mare de iubitori ai tradițiilor noastre românești. Cea mai mare bucurie a organizatorilor a fost faptul că pregătirea cu multă dăruire a fost primită cu căldură, cu dragoste de credință și de neamul din care ne tragem rădăcinile și de care ne aflăm departe la propriu, dar atât de aproape cu sufletul”, se arată pe site-ul oficial al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. La momentele liturgice și artistice a participat și consulul general al României la Chicago, Tiberiu Trifan.
Tabăra de vară „Sfânta Muceniță Filofteia”
Tabăra de vară „Sfânta Muceniță Filofteia” a fost organizată la finalul lunii iulie pe proprietatea mitropoliei din Allegan, Michigan, unde la începutul lunii ianuarie a început viața monahală la Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț”. Au avut loc două ediții, pentru băieți și pentru fete, și au participat peste 50 de copii din centrul Statelor Unite, de pe Coasta de Est și cea de Vest a Americii și din Canada. Activitățile taberei au fost organizate pentru a fi accesibile tuturor participanților, ținând cont de particularitățile de vârstă. Temele catehetice alese spre dezbatere au fost îmbinate cu activități practice și jocuri în aer liber. „Dintre activitățile care s-au desfășurat menționăm: jocuri în aer liber, punându-se accentul pe cunoașterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții; activități de lucru manual, scoțând în evidență învățătura duhovnicească, corelată cu tema zilei; pregătirea unui cadou pentru părinți; lecturi în cadrul clubului de literatură în aer liber; discuții cu ierom. Atanasie, duhovnicul mănăstirii; participarea la slujbe; grădinărit; plimbări în natură; excursii la cules de cireșe și la ferma de animale; deprinderea cu normele codului bunelor maniere și altele. Pe parcursul acestei tabere au fost îmbinate activitățile practice cu cele duhovnicești, astfel încât toți copiii s-au spovedit de-a lungul săptămânii și au reușit să se împărtășească la Sfintele Liturghii ce s-au săvârșit”, ne-a declarat Andrei Mărginean. „Atmosfera unei copilării autentice și frumoase s-a făcut simțită și prin lipsa electronicelor, de care uneori copiii sunt din nefericire prea atașați, punându-se accentul pe lectură, deoarece obștea mănăstirii se bucură de o bogată și variată bibliotecă atât pentru adulți, cât și pentru copii. Pe parcursul acestei tabere, copiii au fost încurajați să citească cel puțin o carte, urmând să o prezinte întregului grup, precum și învățătura duhovnicească a cărții”, a adăugat Sanda Cărbune.