Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Activităţi de vară la Așezământul social-filantropic „Sfântul Pantelimon”-Lacu Sărat
Joi, 8 iulie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Parohia „Sfântul Ilie” din municipiul Brăila a desfăşurat o activitate educativ-recreativă pentru 24 de copii din această parohie. Activitatea face parte din programul eparhial de tabere pentru elevi desfăşurat în Eparhia Dunării de Jos în cele două luni din vacanţa de vară din acest an.
Programul zilei a început cu o rugăciune de binecuvântare pentru copiii prezenţi şi familiile lor, urmate de activități sportive, jocuri recreative și diverse concursuri tematice și interdisciplinare.
La finalul programului, prin contribuția membrilor Consiliului și Comitetului parohial, toţi cei prezenţi au primit o agapă.
Copiii s-au bucurat de o zi frumoasă în spațiul prietenos și ospitalier al Așezământului eparhial de la Lacu Sărat și și-au manifestat recunoștința pentru clipele frumoase oferite de Parohia „Sfântul Ilie” din municipiul Brăila.



.jpg)
