Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Activități dedicate ocrotitorului cimitirului parohiei prahovene Rotari
Parohia prahoveană Rotari din Protopopiatul Urlați a organizat săptămâna trecută un atelier de pictură la care au participat tinerii comunității, însoțiți de părinții și bunicii acestora, care a marcat „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
În cadrul activității, participanții au pictat împreună icoana cu chipul Sfântului și Dreptului Iosif din Arimateea - ocrotitorul duhovnicesc al cimitirului parohial, ne-a transmis părintele paroh Gelu-Gabriel Anghelineș. Totodată, cei prezenți au ascultat viața Sfântului și Dreptului Iosif din Arimateea, iar în continuare au participat la cateheza cu tema „Iubirea mai tare decât moartea - înțelesul și folosul pomenirii morților”.
La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru credincioșii Parohiei Rotari adormiți în Domnul, iar tinerii au așezat flori și lumânări la toate mormintele cimitirului comunității parohiale.



.jpg)
