În Duminica a 23-a după Rusalii, 25 octombrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Tâlcuind textul evanghelic care relatează vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Preafericirea Sa a pus în lumină cele două repere ale minunii: „iubirea milostivă a Domnului Iisus Hristos și puterea Lui dumnezeiască de vindecare a oamenilor posedați de demoni”.
Activități educaționale la parohia ilfoveană Tâncăbești
La Parohia Tâncăbești din Protopopiatul Ilfov Nord a avut loc duminică, 6 martie 2022, a 2-a ediție a evenimentului cultural, intitulat „Mama, prima mea icoană”, un dar pentru toate doamnele din comunitatea parohială.
„În debutul evenimentului, Corul de copii «Alexandru Neagu» al parohiei noastre a susținut un concert de cântări specifice perioadei de 8 martie, alcătuit din pricesne, piese vechi, precum și melodii contemporane și creații folclorice. În continuare, în cadrul evenimentului cultural a fost pusă în scenă de către membrii Ateneului «Sfântul Mina» piesa de teatru «Superstiția», scrisă și regizată de prezbitera Marcela Vasluianu. Mesajul piesei de teatru a fost unul catehetic și a subliniat precaritatea și dezavantajul încrederii în superstiții și pledarea pentru o credință curată și nealterată de obiceiuri păgâne”, ne‑a transmis părintele paroh Marian‑Daniel Vasluianu.
Evenimentul cultural „Mama, prima mea icoană” a cuprins și un vernisaj cu lucrări tematice realizate la atelierul de pictură „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al parohiei, coordonat de profesorul Valeria Tofan, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.



.jpg)
