Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Activităţi educative şi creative cu specific pascal
În Săptămâna Mare, copiii din cadrul proiectului social "Să învăţăm jucându-ne!", desfăşurat de Serviciul de Asistenţă Socială din Arhiepiscopia Sibiului, au fost implicaţi în activităţi specifice acestei perioade, educative şi creative, în acelaşi timp: confecţionarea unor coşuleţe decorative pentru ouăle de Paşti, pictarea ouălor, confecţionarea unor felicitări pentru cei dragi şi a unor puişori decorativi.
"Beneficiarii acestui proiect sunt copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, proveniţi din familii defavorizate. Aceştia învaţă, pe parcursul zilelor petrecute în cadrul acestui proiect, să împartă creaţiile lor cu ceilalţi, să aibă răbdare, să îi ajute pe cei mai mici ca vârstă sau mai neputincioşi în îndeplinirea anumitor sarcini", a spus Simona Dragomir, coordonator de proiect în cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei Sibiului. Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului au caracter de socializare, copiii învaţă să comunice mai uşor cu cei din jur, dar se accentuează şi latura educativă pentru a dezvolta anumite abilităţi, a mai menţionat Simona Dragomir. (O.R.)



.jpg)
