În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 22 decembrie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Ibănești, Protopopiatul Bârlad, județul Vaslui. Din
Activități estivale pentru copii în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Pe parcursul vacanței de vară, în Arhiepiscopia Dunării de Jos sunt organizate activităţi destinate tinerilor, care au ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare și întărirea relațiilor de prietenie prin vizite la diferite obiective turistice și religioase din cele două județe ale eparhiei, dar și din județele învecinate.
Joi, 25 iulie, la Așezământul „Sfântul Pantelimon”-Lacu Sărat din județul Brăila, 94 de credincioși de toate vârstele din parohia brăileană „Sfânta Cuvioasă Parascheva” au participat la activitatea recreativă intitulată: „Copii, părinți și bunici în vacanță!”, în cadrul căreia s-au desfășurat jocuri de dezvoltare personală având ca teme comunicarea, autocunoașterea, gestionarea conflictului, ascultare eficientă, spirit de echipă. A doua parte a programului a fost dedicată jocurilor sportive și recreative, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În data de 29 iulie, Mănăstirea Măxineni din județul Brăila a găzduit o activitate destinată tinerilor, la care au participat 46 de copii din localitatea Măxineni, precum și din două parohii brăilene. Acțiunea a început în biserica mănăstirii prin rugăciune, copiii vizitând apoi cele două lăcașuri de cult din incinta mănăstirii și casa stărețească. În continuare, s-au desfășurat o serie de activități de socializare, recreative, sportive și plimbări în natură.
În aceeași zi, la Mănăstirea Cârlomănești din județul Galați, 100 de copii de la parohii din cuprinsul Protopopiatului Tecuci au petrecut clipe de bucurie duhovnicească, aflând informații despre istoricul Mănăstirii Cârlomănești, precum și despre importanța Bisericii în viața de zi cu zi. Au participat, de asemenea, la activități sportive, precum și la acțiuni culturale, de socializare și cunoaștere.
Toate aceste acțiuni fac parte din programul eparhial de vară „Vacanța din pridvorul Bisericii”, organizat la inițiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.