La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Activităţi misionar-culturale pentru ascoriştii gorjeni
Membrii Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Români, Filiala "Sfântul Irodion de la Lainici" - Târgu Jiu, au elaborat săptămâna aceasta programul activităţilor pentru anul 2012. Printre punctele aprobate în şedinţa de lucru s-a numărat şi propunerea organizării săptămânale de conferinţe pe teme duhovniceşti. Locaţia aleasă a fost sala de festivităţi a Facultăţii de Drept din municipiu. Printre priorităţile de anul acesta se va număra şi semnarea de parteneriate culturale cu cele mai importante instituţii ale oraşului, în vederea organizării de activităţi pe teme religios-morale. Nu au fost uitate nici activităţile cu caracter misionar, ascoriştii gorjeni urmând să meargă periodic în spitale şi închisori pentru a împărţi daruri, iconiţe şi cărţi de rugăciune. S-a discutat şi despre organizarea celor două activităţi, deja tradiţionale pentru gorjeni, concursul de cunoştinţe religioase "Ihtis", ediţia a VI-a şi Serile Filocalice, ediţia a XIX-a. (Diac. Ioniţă Apostolache)