Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activităţi social-filantropice în Arhiepiscopia Dunării de Jos
A devenit o tradiţie ca la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, să fie derulate acţiuni filantropice îndreptate către persoanele cu venituri reduse, vârstnici şi familii cu mulţi copii, aflate în evidenţa parohiilor, sau către semenii aflaţi în instituţiile de asistenţă socială şi medicală din judeţele Galaţi şi Brăila: cămine de copii, aziluri de bătrâni, spitale şi penitenciare. În acest program social-filantropic, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-au implicat peste 90 de parohii din întreaga eparhie, preoţii parohi, însoţiţi de membrii consiliilor şi comitetelor parohiale, oferind persoanelor nevoiaşe alimente, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de igienă personală şi colportaj bisericesc (iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare, cruciuliţe). La penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi, programul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, la care au participat o parte din persoanele private de libertate. La finalul acesteia, a fost săvârşită slujba Acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi rugăciunile speciale pentru cei aflaţi în temniţe de către preoţii din parohiile „Sfântul Ioan Botezătorul“, „Sfinţii Ecaterina, Gheorghe şi Modest“ şi „Pogorârea Sfântului Duh”, care au oferit deţinuţilor pachete cu alimente neperisabile, obiecte igienico-sanitare şi articole de îmbrăcăminte, cărţi de rugăciuni, ultimul număr al revistei eparhiale „Călăuza Ortodoxă” şi iconiţe.
Parohia „Sfânta Treime“ din Fileşti, judeţul Galaţi, a pregătit 100 de pachete cu alimente şi dulciuri pentru copiii internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan“ din municipiu. După săvârşirea Sfintei Liturghii, o parte din membrii Consiliului şi Comitetului parohial, însoţiţi de preotul paroh, au vizitat bolnavii în saloanele spitalului, oferindu-le daruri, încurajând şi binecuvântând atât copiii şi părinţii lor, cât şi cadrele medicale. Astfel de acţiuni vor fi organizate şi în Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare.