Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Activități social-filantropice la Galați
Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ajunul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a~ din cadrul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh~ din Galaţi a desfăşurat o activitate cu caracter liturgic, social-filantropic şi cultural-artistic îndreptată spre cele 60 de persoane asistate, majoritatea vârstnici cu venituri reduse şi persoane singure, marginalizate social.
Elevi ai Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” - Galaţi, sub îndrumarea profesoare Ionica-Viorica Popa, şi elevi ai Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” – Galaţi, sub îndrumarea profesoarei Camelia Botnăraşu şi a profesorului Marian Neculcia, au prezentat referate despre cinstirea sfintelor icoane şi au bucurat sufletele celor prezenţi printr-un bogat program de cântece populare româneşti, dansuri tradiţionale şi poezii.
Aceştia au primit din partea gazdelor diplome de voluntari, cărţi de rugăciune şi iconiţe.
În continuarea programului cultural-artistic a fost oficiată slujba Parastasului pentru asistaţii centrului trecuţi la Domnul, după care toţi cei prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească, oferită în colaborare cu Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din România – filiala Galaţi.
La final, au fost vizitaţi la domiciliu asistaţii nedeplasabili, care au primit, din partea centrului, pachete cu alimente.
Tot vineri, medici stomatologi de la Clinica stomatologică „SC Gorea Eurodent SRL” au efectuat un control stomatologic asistaţilor centrului şi au planificat efectuarea lucrărilor specifice în funcţie de starea fiecărui asistat, în mod gratuit.
Toate aceste activităţi au fost organizate ca parte a programelor social-filantropice derulate de Arhiepiscopia Dunării de Jos şi au scopul îmbunătăţirii vieţii persoanelor vârstnice asistate, precum şi al apropierii acestora de Dumnezeu.



.jpg)
