Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activităţi sociale pentru cinstirea şi sprijinirea femeilor creştine
Cu ocazia zilei de 8 Martie, în Arhiepiscopia Bucureştilor şi în multe alte eparhii din ţară au avut loc diverse spectacole şi activităţi sociale pentru cinstirea şi sprijinirea doamnelor din mai multe centre social-filantropice. Cu această ocazie au avut loc spectacole dedicate strângerii de fonduri pentru centre sociale.
Aşezământul Social al Mănăstirii Christiana din Bucureşti. Mai multe studente de la secţia Asistenţă Socială a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din capitală, însoţite de cadre didactice, au oferit celor 27 de bătrâne asistate flori, pachete cu fructe şi mucenici, informează BASILICA. „Nu este o primă acţiune la care studentele facultăţii noastre de la Asistenţă Socială se implică. Este al doilea an în care practic aceste studente vin la acest aşezământ social şi au pregătit pacheţele, în număr de 27, cu fructe, colăcei care sunt practic mucenici, pentru că mâine este şi Sărbătoarea celor 40 de Mucenici din Sevastia. Şi au adus şi câte o floricică pentru fiecare persoană de aici, deoarece este un aşezământ în care sunt cazate numai femei“, a declarat pentru TRINITAS TV părintele profesor Emanoil Băbuş, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Persoanele asistate în acest aşezământ beneficiază, pe lângă masă şi cazare, şi de asistenţă medicală, socială şi spirituală. Aşezământul Social al Mănăstirii Christiana are opt saloane cu câte două până la cinci paturi. Dispune de un cabinet medical, o sală de tratament dotate cu aparatură ultramodernă, precum şi un ca-binet stomatologic. Centrul a fost sfinţit în octombrie 2005, iar deschiderea oficială a avut loc în martie 2006. Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, membrii Centrului Eparhial au oferit cu această ocazie doamnelor de la Centrul Rezidenţial pentru Vârstnici al Parohiei „Eroilor“ din Municipiul Târgovişte daruri constând în flori, alimente şi obiecte bisericeşti, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Cu acest prilej, părintele Adrian Rada, consilier social-filantropic al Arhiepiscopiei, a dat citire mesajului IPS Nifon, care a evidenţiat importanţa pe care slujirea femeii o are pentru misiunea Bisericii. La această acţiune a participat şi un grup de studenţi şi profesori de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Valahia“ din Târgovişte, specializarea Teologie Socială, activitatea înscriindu-se într-un program de acţiuni social-filantropice organizate în perioada Postului Mare. Parteneriat muzical pentru cinstirea femeii creştine, la Curtea de Argeş În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, elevii Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe Voda Basarab“ şi cei ai Grupului Şcolar Auto din Curtea de Argeş au organizat un spectacol care a avut loc la Casa de cultură „George Topârceanu“ din Curtea de Argeş, informează TRINITAS TV, citat de BASILICA. „Prin muzică a fost marcată această sărbătoare în cinstea femeii, femeia creştină, femeia care se jertfeşte pe altarul vieţii, în slujba şi în iubirea aproapelui şi a pruncilor pe care ea îi naşte. Am vrut cu acest prilej să marcăm, să arătăm jertfa femeii şi să aducem un omagiu şi o cinste deosebită mamelor noastre, surorilor noastre, soţiilor noastre şi fiicelor noastre , cu acest prilej, acum, la început de primăvară, de început al vieţii şi al naturii“, a explicat profesor doctor Ion Călinescu, directorul Grupului Şcolar Auto - Curtea de Argeş. „În contextul acestui parteneriat cred că sărbătorirea, astăzi, a femeii, a mamei constituie un pas în plus în educarea tinerei generaţii pentru valorile creştine, pentru valorile morale“, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Sabin Stancu, directorul Seminarului Teologic din Curtea de Argeş. Cele două instituţii, Seminarul Teologic şi Grupul Şcolar Auto, sunt partenere în proiecte similare încă din 2006. Foduri pentru Complexul de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare“ din Caransebeş Departamentul pentru tineret al Episcopiei Caransebeşului în parteneriat cu Grădiniţa 4 din Caransebeş a organizat un program artistic de poezii şi cântece de primăvară: „E ziua ta, măicuţă“. Cu acest prilej, micuţii artişti au recitat poezii, au interpretat diferite scenete, au dansat şi au cântat. De asemenea, copiii au confecţionat felicitări, mărţişoare, dar şi alte produse care au fost afişate într-o expoziţie cu vânzare. Fondurile obţinute prin vânzarea produselor confecţionate de către copii în cadrul proiectului demarat de Episcopie împreună cu alte grădiniţe partenere, „Un mărţişor pentru un zâmbet“, vor fi donate pentru desfăşurarea de activităţi sociale în Complexul de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare“ al Episcopiei Caransebeşului.