Administrarea cimitirelor: responsabilitate publică şi cultuală

Întrucât în presa laică au apărut articole prin care se promovează interesele unor întreprinzători privaţi de a înfiinţa şi administra cimitire particulare, Patriarhia Română face următoarele precizări:

Potrivit reglementărilor legale în vigoare din România, cimitirele umane sunt de două feluri: ale administraţiei publice locale şi ale cultelor religioase. Cu toate acestea, în actualul Cod CAEN (Clasificarea activităţilor din economia naţională) din România, la Secţiunea S - "Alte activităţi de servicii", activitatea de "pompe funebre şi similare" este apreciată şi ca activitate economică, motiv pentru care unii întreprinzători privaţi se consideră îndreptăţiţi să înfiinţeze şi să administreze cimitire particulare. Or, acest fapt contravine actualului cadrul normativ, care consideră aspectele legate de cimitire ca fiind de interes public. Astfel, unităţile de cult - conform prevederilor Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, titlul Organizarea şi funcţionarea cimitirelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 955/2004 - sunt singurele care asigură în sistem privat "Serviciile necesare colectivităţii locale". În plus, prin art. 4 al Ordinului nr. 261/1982 al Ministrului Sănătăţii, în vigoare, se stabileşte în mod evident dreptul exclusiv al administraţiilor publice şi al unităţilor de cult de a administra cimitire.

Regimul juridic al libertăţii religioase şi al cultelor este reglementat prin Legea 489/2006, care, la art. 28, prevede că "autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în fiecare localitate (alin. 4). Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă (alin. 5)". În aceeaşi lege se precizează şi că "unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege (alin. 1). În localităţile în care nu există cimitire comunale şi unele culte nu au cimitire proprii, persoanele decedate care aparţineau cultelor respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu în cimitirele existente în funcţiune (alin. 2). Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparţinând cultelor mozaic şi musulman (alin. 3)". Din aceste prevederi legale reiese cu claritate că legislaţia română în vigoare prevede ca responsabilitatea administrării cimitirelor să fie una strict comunitară, mai precis a comunităţii locale sau confesionale.

Cu toate acestea, unii întreprinzători privaţi (asociaţii, fundaţii sau operatori economici), cu scopul unui câştig material imediat, au înfiinţat cimitire particulare, fără a se adresa însă autorităţilor celor 18 culte recunoscute din România, pentru o eventuală cooperare.

În plus, este necesar de subliniat faptul că înfiinţarea şi administrarea cimitirelor de către întreprinzători privaţi produce consecinţe deosebit de grave, şi anume:

1. Tulburarea păcii confesionale în perimetrul cimitirelor deţinute de operatori economici, fundaţii şi asociaţii;

Conform rezultatelor recensământului din anul 2002, în proporţie de 98,8%, cetăţenii României şi-au declarat apartenenţa la un cult religios. De asemenea, mai mult de 90% din cimitirele existente sunt confesionale, restul aparţinând autorităţilor publice locale. Atât în situaţia cimitirelor confesionale, cât şi în cea a cimitirelor deţinute de administraţiile publice locale, este prevăzută o parcelare în funcţie de apartenenţa confesională a defuncţilor.

Nu există nici o astfel de obligaţie în situaţia operatorilor economici, fundaţii şi asociaţii. Astfel se va ajunge fie la situaţia în care locurile de veci sunt vândute fără a se ţine cont de apartenenţa confesională, pe criterii strict economice, ceea ce va duce, inevitabil, la conflicte atunci când ceremonii religioase diferite se vor suprapune într-un spaţiu restrâns, fie la împărţirea necorespunzătoare proporţiei credincioşilor a sectoarelor în cimitir, ca o formă de prozelitism pentru cei care nu vor mai găsi locuri în sectorul cultului de care aparţin.

2. Instabilitatea cimitirelor deţinute de operatori economici, fundaţii şi asociaţii;

Stabilitatea pe termen lung a cultelor şi a administraţiilor publice locale este o certitudine, fiind foarte cunoscută grija cultelor, chiar şi a celor reduse numeric, faţă de cimitirele în care se află defuncţii lor. Unităţile componente ale cultelor recunoscute şi administraţiile publice locale sunt structuri stabile, responsabile, reprezentând comunităţile locale, care nu se autodizolvă şi nici nu intră în faliment.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre operatorii economici, animaţi de interesul economic imediat, sau despre fundaţii şi asociaţii, născute din interese conjuncturale sau de grup, reprezentativitatea lor putându-se restrânge, legal, chiar şi la o singură persoană (asociat unic sau fondator).

Din acest motiv, un cimitir aparţinând unui operator economic poate fi uşor dezafectat sau vândut unei alte religii decât cea creştină, sau altcuiva, iar mormintele pot fi profanate sau acoperite cu alte construcţii, dacă se schimbă destinaţia terenului respectiv.

În final, Patriarhia Română mai precizează şi faptul că înfiinţarea şi administrarea de cimitire sunt o datorie morală a Bisericii, întrucât Biserica apără cultul morţilor sau cinstirea celor decedaţi şi poate acorda asistenţă social-filantropică celor îndoliaţi. Sectorul (Departamentul) cimitire, monumente şi servicii funerare din cadrul Administraţiilor eparhiale a fost înfiinţat prin hotărârea Sfântului Sinod tocmai pentru o mai bună administrare şi întreţinere a cimitirelor eparhiale, parohiale şi mănăstireşti, a monumentelor funerare din cuprinsul acestora, pentru asigurarea de servicii funerare adecvate, precum şi pentru asistenţa religioasă şi pastorală a familiilor îndoliate.