Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad
În această perioadă la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad s-a desfăşurat prima sesiune a examenului de admitere pentru anul universitar 2014-2015. Astfel, după perioada de înscriere, cei 31 de candidaţi de la programul Teologie Ortodoxă Pastorală au susţinut examenele programate, în conformitate cu cerinţele impuse la nivelul Patriarhiei Române de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În prima zi, candidaţii au fost evaluaţi medical, fiindu-le verificate şi aptitudinile de dicţie, precum şi cele muzicale, de către specialiştii din comisie. A doua zi, cei declaraţi admişi au susţinut examenul scris la disciplina teologie dogmatică ortodoxă. „Această sesiune de admitere ne-a confirmat aşteptările şi preocupările, fiind una superioară, din mai multe puncte de vedere, celor din ultimii doi ani. Aceasta şi pentru faptul că întregul corp profesoral a fost implicat, prin diverse acţiuni desfăşurate pe întregul parcurs al anului universitar anterior, la conturarea şi mai clară a profilului facultăţii noastre sub spectrul seriozităţii şi al angajamentului constant în câmpul cercetării teologice, racordat la cerinţele academice moderne. Ne bucurăm, deci, pentru faptul că tinerii din mai multe zone ale ţării au ales să urmeze cursurile la Facultatea de Teologie din Arad“, a precizat pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie din Arad. (Pr. Filip Albu)