Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Adormiţi întru Domnul
Anul 2009 a avut şi momente triste. Dintre ele amintim plecarea la Domnul a doi ierarhi ai Bisericii noastre: PS Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor (23 aprilie), şi PS Ioachim Mareş, Episcopul Huşilor (24 aprilie), dar şi a cunoscutului duhovnic, părintele Teofil Părăian (29 octombrie), de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus. Pe plan extern, nu trebuie să uităm de trecerea la cele veşnice a patriarhului Serbiei, Preafericitul Pavle (15 noiembrie), precum şi a renumitului teolog Olivier Clément (15 ianuarie).
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Damaschin Coravu, a trecut la cele veşnice în seara zilei de 23 aprilie (sărbătoarea Sfântului Gheorghe), în jurul orei 22:00, la Spitalul Militar din Bucureşti, în urma unui accident vascular cerebral. Slujba prohodirii PS Damaschin a fost săvârşită - în 26 aprilie - de Preafericitul Părinte Daniel, alături de alţi 13 ierarhi ai Sfântului Sinod al BOR. Acesta a fost înmormântat în partea stângă a pronaosului Catedralei episcopale din Slobozia. „A fost un om smerit şi sobru, arhipăstor harnic şi cinstit, un profesor de teologie şi un misionar al culturii creştine. Rămâne în amintirea şi preţuirea noastră, a tuturor, ca un ierarh mărturisitor al credinţei ortodoxe în vremurile grele prin care a trecut poporul român în ultimele decenii ale secolului trecut“, a spus Patriarhul României. Preasfinţitul Ioachim Mareş, Episcopul Huşilor, a murit pe 24 aprilie - sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, tot în Săptămâna Luminată, în jurul orei 14:30, la Reşedinţa episcopală din Huşi. Preasfinţia Sa avea 82 de ani şi suferea de mai multă vreme. Şi la slujba Înmormântării PS Ioachim Mareş au participat membri ai Sfântului Sinod, în frunte cu IPS Mitropolit Teofan. Sicriul cu trupul neînsufleţit al episcopului a fost înmormântat - pe 27 aprilie - în cripta săpată la demisolul Catedralei „Înălţarea Domnului“ din Bacău. „Cunoscător al istoriei Bisericii şi patriot statornic, predicator captivant şi păstor misionar, iubitor de cultură şi de evlavie, preasfinţitul părinte episcop Ioachim Mareş i-a preţuit mult pe preoţii şi credincioşii încredinţaţi lui spre păstorire. S-a dovedit un neobosit misionar, ctitor de multe biserici şi de opere culturale“, l-a descris PF Părinte Patriarh în mesajul transmis la înmormântarea fostului episcop al Huşilor. Părintele arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, ne-a părăsit în noaptea de miercuri spre joi, 29 octombrie, la ora 1:45, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, a murit la vârsta de 80 de ani, împlinită la data de 3 martie. Părintele Patriarh a spus despre el că, „deşi nu putea privi cu ochii trupeşti frumuseţile Creaţiei şi chipurile semenilor, părintele Teofil a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc şi pastoral, pentru a cunoaşte lumina sufletelor celor care veneau la el, îi cereau sfatul şi primeau de la el lumina harului Duhului Sfânt. Cuvântul său a fost primit ca fiind al unui duhovnic înţelept, făcător de pace şi purtător de bucurie“. „Om al rugăciunii şi un păstor răbdător“ După plecarea din lumea aceasta a PF Alexei al II-lea, patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii (5 decembrie 2008), a urmat cea a unui alt patriarh ortodox, PF Pavle, patriarhul Serbiei (15 noiembrie 2009). Avea 95 de ani, dintre care ultimii doi îi petrecuse într-un spital, în suferinţă. La funeraliile din 19 noiembrie a participat şi PF Părinte Daniel: „Om al rugăciunii şi un păstor răbdător şi înţelept, în cele peste şase decenii de viaţă monahală şi peste o jumătate de secol de arhierie (57 de ani), patriarhul Pavle a rămas un păstor bun şi fidel misiunii sale, fiind răbdător şi înţelept, în vremuri grele pentru poporul sârb. A cultivat smerenia şi simplitatea. A reuşit să se aplece cu părintească dragoste către toate categoriile de credincioşi. Vrednicul de pomenire patriarh Pavle a fost şi un luptător statornic în păstrarea şi promovarea credinţei creştine, fiind sensibil la transformările culturale şi sociale din lumea contemporană, afectată de criză, nu doar în domeniul social şi economic, ci, mai cu seamă, în cel spiritual“. Cunoscutul teolog francez ortodox Olivier Clément, profesor la Institutul „Saint Serge“ din Paris, a trecut la Domnul joi, 15 ianuarie 2009. A fost înmormântat pe 20 ianuarie. Părintele Patriah a spus despre acesta că „a fost un teolog inspirat care a ştiut să îmbine credinţa şi cultura, sacrul şi socialul. Teolog laic, el iubea profund Liturghia Bisericii, apropiindu-se cu smerenie de taina prezenţei lui Hristos în Sfânta Euharistie“.