Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Adunare eparhială în Maramureş şi Sătmar
Pe 21-22 ianuarie 2013, la reşedinţa Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului din municipiul Baia Mare se vor desfăşura lucrările anuale ale Adunării eparhiale. Astfel, luni, 21 ianuarie, începând cu ora 10:00 va avea loc şedinţa cu protoiereii din cele opt protopopiate, care vor prezenta rapoartele de activitate pe anul 2012. Marţi, 22 ianuarie 2013, de la ora 8:00 va săvârşi Sfânta Liturghie Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în Paraclisul episcopal, continuată cu slujba de Te Deum. De la ora 10:00, se vor desfăşura lucrările Adunării eparhiale în plen, având ca ordine de zi darea de seamă pe anul 2012, prezentată de toate sectoarele de activitate, şi proiectul de buget pe anul 2013.



.jpg)
