Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Adunare eparhială la Miercurea Ciuc
Membrii Adunării eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei s-au întâlnit în şedinţă la Centrul eparhial din Miercurea Ciuc. Au fost prezentate proiectele realizate în 2012 şi au fost făcute propuneri pentru anul curent. Întrunirea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Sub aspect misionar s-a formulat propunerea de elaborare pentru fiecare protopopiat a unor proiecte comune pastoral-misionare printr-o colaborare între preoţi şi profesorii de religie. S-a discutat şi despre organizarea unor activităţi culturale dedicate Anului omagial Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, editarea unui volum de exegeză biblică pentru tineri şi adulţi; întocmirea la nivelul fiecărei parohii a unui plan catehetic, editarea de broşuri pentru fiecare unitate bisericească şi atragerea de voluntari pentru realizarea "Campaniei pentru viaţă" cu caracter antiavort, antidrog şi de mărturisire a spiritualităţii româneşti ortodoxe.
Sub aspect social s-a formulat propunerea de elaborare a unui ghid pentru programul de asistenţă socială ce se va desfăşura la nivelul parohiilor, implicarea continuă a preoţilor, profesorilor de religie, a consiliilor şi comitetelor parohiale pentru identificarea copiilor cu risc de abandon şcolar care provin din familii nevoiaşe şi pentru ajutorarea lor; stimularea voluntariatului la nivelul parohiilor cu posibilităţi pentru promovarea şi susţinerea programelor social-filantropice şi a îngrijirii bolnavilor la domiciliu.



.jpg)
